Mai mulți primari și lideri locali apar într-o campanie realizată de UrbanizeHub România pentru conștientizarea populației în legătură cu efectele pandemiei. Printre aceștia se află Ilie Bolojan, Emil Boc, Ioan Popa (primarul Reșiței), Constantin Toma (primarul Buzăului) și viceprimarul Brașovului, Flavia Boghiu.
Grațian Mihăilescu, reprezentantul UrbanizeHub, realizatorul acestei campanii, spune că mesajele transmise de către primari și lideri locali au o mai mare credibilitate pentru oamenii din comunități.
„Cetățenii și comunitățile locale au tot mai puțină încredere în instituțiile centrale și în guvern și practic transferă mai multă încredere către liderii de comunități, pe care ei i-au ales. De aceea, noi am încercat să aducem mai mulți lideri locali, cu credibilitate, care să dea un mesaj pentru a face orașele mult mai sănătoase. Mesajul a fost unul pro-vaccinare. Am făcut o mapare a zonelor din România care stăteau mai slab din punct de vedere a vaccinării, am făcut targetare pe Facebook cu campania respectivă, pe zonele unde sunt probleme, cu îndemn la vaccinare. Vorbim despre sănătatea noastră, sănătatea celor apropiați, practic despre orașe sănătoase”, spune Grațian Mihăilescu.
Antivacciniștii au trecut la limbajul colorat
Campania celor de la UrbanizeHub, nu a fost bine primită de toată lumea. Antivacciniștii au reacționat dur, cu mesaje într-un limbaj destul de colorat.
“Există și orașe în zonele de sud și nord-est, cum am făcut și noi analiza în care lumea nu este așa deschisă la o campanie pro-vaccinare. Am încercat să targetăm mesajele noastre pentru zonele respective. Nu vreau să vă spun ce feedback am primit și ce comentarii am primit pe Facebook la campania noastră. Dar, în continuare, consider că trebuie să mergem mai departe cu acest gen de mesaje către oameni și trebuie să înțeleagă că doar așa putem opri pandemia”, a mai spus Grațian Mihăilescu, liderul UrbanizeHub.
Un comentariu
Ar fi foarte bine ca acești antivaccinisti sa-si plateasca spitalizarea sau cel puțin jumătate din valoare. Nu au pic de respect pentru ei înșiși, instinct de conservare cel puțin. Mare respect pentru toate cadrele medicale care lupta pentru fiecare viata! Vaccinati-va sosocilor!!!