Un adolescent de 17 ani este cercetat de polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Brașov, în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „rănirea sau schingiuirea animalelor”. Asta după ce a bătut calul care-i trăgea căruța, în Apața, sâmbătă, în jurul amiezei. Din verificările efectuate și examinarea animalului de către medicul veterinar din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Brașov, s-a constat faptul că acesta prezintă o plagă la nivelul ochiului drept. În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Alte stiri similare
Aproape 100 de kilograme de ghinde au primit, astăzi, urșii din Sanctuarul AMP Libearty. Fructele au fost adunate de elevii…
La data de 23 septembrie, la sediul Poliţiei Municipiului Făgăraş s-a prezentat o persoană, în vârstă de 74 de ani,…
Polițiștii clujeni au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de o tânără, de 24 de ani, bănuită de…
sursa foto: facebook Biblioteca Județeană George Barițiu Fotograf la doar 8 ani, Pilbáth Hugó-Áron și-a expus lucrările la Biblioteca Județeană…
Guvernul a anunțat că din data de 20 noiembrie vor fi livrați banii pentru bursele pe lunile septembrie și octombrie.…
RomInsolv SPRL, în calitate de administrator judiciar al Condmag SA, societate în reorganizare, va vinde prin licitație publică online mai…
Hidrologii au emis, vineri, o atenționare Cod galben de inundații în 12 bazine hidrografice și pe afluenții mici ai Dunării.…
Plimbările cu autobuzul etajat au fost amânate pentru anul viitor, din cauza ploilor din weekend. „Plimbările cu autobuzul etajat rămân…
Nu mai este niciun secret faptul că președintelui Klaus Iohannis îi place să călătorească în lume și îi place viața luxoasă. Însă, sumele pe…
Potrivit unui document publicat de Inspectoratul Școlar Județean Brașov, pentru clasele I-IV, temele pentru acasă trebuie să fie diferențiate și să nu…
Revolut, instituție bancară cu peste 4 milioane de clienți în România și 45 de milioane la nivel global, solicită companiei…
Preţurile medii ale apartamentelor de vânzare, vechi şi noi, au înregistrat o creştere de 15% în septembrie comparativ cu aceeaşi…
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în perioada 1 ianuarie -31 august 2024,…
Astăzi este marcată Ziua Mondială a Animalelor. Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Brașov au înregistrat, în acest an,…
În această dimineață, polițiștii structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, sprijiniți de alte structuri cu atribuții pe linia poliției judiciare,…
Perla Harghitei, una dintre cele mai importante companii de îmbuteliere de apă minerală naturală din România, ridică un nou sediu,…
România plănuiește achiziția a 58 de trenuri electrice noi pentru modernizarea flotei învechite. Guvernul României ar putea aproba curând achiziția…
ANM a emis o avertizare Cod galben de averse însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică, valabilă în intervalul 5 octombrie, ora 15.00…
Festivalului de Operă, Operetă și Balet 2024, ediția a XXI-a, se va desfășura în perioada 2 noiembrie – 1 decembrie…
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,2 s-a produs vineri dimineața, la ora 6:19, în județul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit…