Viceprimarul Brașovului, Flavia Boghiu, a anunțat astăzi că anul acesta Crăciunul va fi sărbătorit în toate cartierele Brașovului. Astfel, pe lângă tradiționalul brad de Crăciun care va fi amplasat în Piața Sfatului, Primăria a decis să amplaseze încă 12 brazi de Crăciun în Piața Unirii și în cartierele orașului. „Ne dorim ca acest Crăciun să fie mai aproape de noi, dar și să nu se mai formeze aglomerări de persoane în Piața Sfatului”, a explicat Flavia Boghiu.
Bugetul pentru iluminatul de sărbători este, în acest an, de 1,279 milioane de lei, în scădere față de anii anteriori, spune Flavia Boghiu, care a amintit că în 2019 acesta a fost de 1,67 milioane de lei, iar în 2018 de 1,5 milioane de lei.
„Vom avea în cartierele brașovene în unele locuri brazi împodobiți și iluiminat specific de sărbători, iar în unele locuri din cartiere vom avea căsuțe în care brașovenii vor putea cumpăra cadouri de Crăciun și vor putea servi un pahar de vin fiert în cartierul lor”, a mai spus sursa citată.
Se vor amplasa căsuțe în Răcădău – în Parcul Trandafirilor, la Lacul Noua, în parcul din Triaj, în parcul din Tractorul și în Bartolomeu. „Vom împădobi brazi și în Stupini, în Astra – în Parcul Someșul, pe Griviței – în zona Horia, Cloșca și Crișan, în Centrul Civic și în Zona Florilor – Craiter. În Centrru, vom avea tradiționalul brad de Crăciun, în Piața Sf. Ioan vom avea un brad împodobit și iluminatul specific, în Piața Unirii, iar Piața Brassai va fi un loc în care se va comercializa mâncare specifică Sărbătorilor de Crăciun, aici vor fi amplasate opt food-truck-uri”, a mai spus Boghiu.
De asemenea, Primăria a decis ca anul acesta iluminatul specific săprbătorilor de Crăciun să se facă într-o zonă mai extinsă, nu doar în centrul Brașovului, cum se făcea până anii trecuți. „Culori calde, ca simbol al nevoii noastre de căldură, pe străzile pietonale din Centrul istoric – Lungă, Mureșenilor, George Barițiu, pe Șirul Neethoven, pe strada Poarta Șchei, pe Grigoraș Dinicu, pe Nicolae Bălcescu și pe Eroilor”.
Sezonul sărbătorilor de iarnă va începe pe 29 noiembrie și va dura până pe 9 ianuarie 2022.
Comercianții care își doresc să închirieze căsuțele din cadrul Târguli de Crăciun de la Brașov sunt așteptați să își depunăî dosarele în cadrul procedurii de selecție, procedura urmând să fie lansată în zilele următoare.