Foarte mulți turiști și-au anulat rezervările la munte de îndată ce au auzit că noile măsuri restrictive vor intra în vigoare începând de luni, 25 ctombrie, transmite Rador.
Hotelurile nu vor mai putea caza decât persoane vaccinate anti-covid sau care au trecut prin boală. De exemplu, la un hotel din Predeal, aproape 90% dintre rezervări au fost deja anulate. În aceste condiții, hotelierii se văd nevoiți să renunțe la angajați.
„Ni s-au anulat peste 90% din rezervări”
„Nu se poate spune că ne putem pregăti într-un anume fel pentru astfel de măsuri. Ca hotelier, poți doar să disponibilizezi și să plătești ce mai poți, din buzunar. Clar trebuie să trimiți oameni în șomaj. În ceea ce ne privește (la complexul din Predeal – n.r.), începând de săptămâna trecută, de când s-a anunțat că vor fi aprobate noi restricții, ni s-au anulat peste 90% din rezervări, dar și evenimente private – o nuntă chiar în următorul weekend. În consecință, nu ai cum să susții financiar trupa de funcționare a unei astfel de locații, cu 90% din încasări anulate.
Să nu uităm că trimitem oamenii în șomaj, deși, în vremuri normale, le ducem lipsa în turism, pentru că s-a mai întâmplat ceva în ultimul timp. Oameni cu experiență în horeca, cum ar fi bucătari, pe care noi îi puteam remunera cu circa 4.000 de lei pe lună, s-au reprofilat și s-au angajat în locuri mai bine plătite, spre exemplu, la RATBV pe un salariu de peste 5.000 de lei și bonuri de masă”, a declarat Marius Ioniți, administratorul hotelului din Predeal, pentru Radio România.
Hotelierii speră la un ajutor din partea statului
Hotelurile vor înregistra pierderi semnificative, cu toate că au clienți fideli și vaccinați, deoarece nu vor mai putea funcționa decât cu 50% din capacitatea restaurantelor. Având în vedere aceste lucru, administratorii din turism speră la un ajutor din partea statului.
„Sunt hotelier și îmi pasă, pentru că mă gândesc cum ar fi arătat situația, dacă am fi avut la acest moment grad de vaccinare 70%. Cred că gradul de ocupare ar fi fost mult mai bun. Nu putem spune că ne bucură noile măsuri (restrictive – n.r.), pentru că noi funcționăm cu bani. Din punctul meu de vedere, aceste măsuri ar fi trebuit coroborate și cu niște impozite anulate sau cel puțin diminuate”, a declarat Gabriel Roșca, managerul unui hotel de patru stele din Poiana Brașov, pentru g4media.ro.
Certificatul verde COVID a devenit obligatoriu în România pentru majoritatea activităților, începând de astăzi, când au intrat în vigoare noi restricții. Astfel, va fi nevoie de dovada vaccinării sau a trecerii prin boală pentru a putea circula pe timpul nopții, pentru că între orele 22.00-05.00 este instituită carantina. Va fi nevoie de certificat digital și pentru acces la mall, la restaurant sau la cafenea. Și pentru acces în instituțiile publice (primărie, ANAF) este necesar certificatul verde COVID.