Facebook intenționează să își schimbe numele, vestea venind într-un moment în care compania se confruntă cu un control din ce în ce mai mare din partea guvernului american cu privire la practicile sale de afaceri.
Mark Zuckerberg, directorul executiv al Facebook, plănuielte să vărbească despre schimbarea numelui în cadrul conferinței anuale Connect a companiei. Aceasta va avea loc pe 28 octombrie, însă anunțul ar putea fi făcut mai devreme.
Rebrandingul ar poziționa rețeaua de socializare ca unul dintre numeroasele produse sub o companeie mamă. Astfel, vor fi supravegheate grupuri precum Instagram, WhatsApp, Oculus și altele, potrivit Reuters.
Investițiile Facebook în Metaverse
Mişcarea de rebranding va reflecta, de asemenea, accentul pus de Facebook pe construirea aşa-numitului metavers, o lume online în care oamenii pot folosi diferite dispozitive pentru a se deplasa şi comunica într-un mediu virtual, potrivit raportului.
Facebook a investit masiv în realitatea virtuală (VR) şi realitatea augmentată (AR) şi intenţionează să îşi conecteze cei aproape trei miliarde de utilizatori prin intermediul mai multor dispozitive şi aplicaţii.
Marţi, a anunţat că intenţionează să creeze 10.000 de locuri de muncă în Uniunea Europeană în următorii cinci ani pentru a contribui la construirea acestui metavers.
Zuckerberg vorbeşte despre metavers încă din luna iulie, iar acest cuvânt la modă, inventat pentru prima dată într-un roman distopic cu trei decenii mai devreme, a fost menţionat şi de alte firme de tehnologie, precum Microsoft.
Raportul The Verge spune că un posibil nume pentru companie ar putea avea legătură cu Horizon. Recent, Facebook şi-a redenumit platforma de jocuri VR în curs de dezvoltare, denumită „Horizon”, în „Horizon Worlds”.