Una dintre variantele de nume pentru noul partid gândit de Ludovic Orban este Forța Liberală, au declarat pentru G4Media.ro surse politice. „Sunt mai multe variante posibile, nu există încă o decizie”, a spus un apropiat al fostului președinte al PNL. Este de așteptat ca susținătorii lui Orban să se alăture acestuia în noua formațiune politică, iar printre cei care și-au exprimat acest sprijin s-a numărat și președintele PNL Brașov, Adrian Veștea, în timp ce liderul liberalilor de la municipiu a încercat o apropiere de Florin Cîțu, fostul premier, care a devenit ulterior președinte al liberalilor.
Adrian Veștea încă nu a putut fi contactat până la ora editării acestei știri.
Domeniul de internet fortaliberala.ro a fost cumpărat în urmă cu trei zile de o persoană fizică, potrivit registrului online.
Orban a lăsat de mai multe ori de înțeles că își va lansa un partid nou după ce a pierdut șefia PNL în fața lui Florin Cîțu. Orban a clamat imixtiunea președintelui Klaus Iohannis în competiția din PNL.
Orban ar urma să își lanseze partidul alături de câteva zeci de parlamentari dacă PNL va refuza alianța cu USR și UDMR și va alege, în schimb, o înțelegere cu PSD, potrivit surselor G4Media.ro.