Opera Brașov îi invită pe cei mici în data de 13 octombrie, începând de la ora 11.00, să urmărească o povestea „Frumoasa din Pădurea Adormită” de Marius Țeicu și Silvia Kerim, pe care o îndrăgesc foarte mult, transpusă pe muzică. Prețul biletelor este de 15 lei.
Personajelor le vor da viață artiștii: Mariana Tomescu, Corina Klein, Simona Manole, Lăcrămioara Schuller, Cristina Roșu, Rodica Iuga, Ștefan Schuller, Anca Panait, Bogdan Mirică, Marius Tămășanu. Își dă concursul Baletul Operei Brașov. Regia artistică îi aparține lui Attila Török. Scenografia este semnată de Șerban Iuca. Coregrafia: Nermina Damian. Asistent regie: Lăcrămioara Schuller. Asistent coregrafie: Ramona Mezei. Regie scenă: Dan Antipa.
Opera „Traviata”, dedicată marii soprane Virginia Zeani
Sâmbătă, pe 16 octombrie, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, va putea fi urmărită „Traviata”, o operă atât de îndrăgită și atât de celebră, încât nu mai are nevoie de nicio prezentare. Spectacolul îi este dedicat marii soprane Virginia Zeani, „prima donna assoluta” a marilor scene internaționale, sărbătorită în această lună, cu ocazia împlinirii unei frumoase vârste, de către toate teatrele lirice din România. Inițiativa aparține Festivalului Regal de Operă „Virginia Zeani” și a Operei Naționale Române Cluj-Napoca.
„Traviata” este, cu siguranță, una dintre pietrele de temelie ale repertoriului liric. Partitura este înțesată cu melodii fantastice care sunt faimoase, însă, dincolo de aceasta, coerența întregii lucrări o transformă într-o capodoperă. Intriga încordată și personajele vii, asociate cu muzica perfect gândită de Verdi, ne vor sensibiliza, fără îndoială.
În anul 1848, Alexandre Dumas-fiul a publicat „Dama cu camelii”, roman puternic autobiografic, care a servit apoi ca sursă de inspirație pentru „Traviata”, cu singura diferență că, în operă, personajul feminin apare sub numele de Violetta Valéry. Premiera a avut loc la Teatro
La Fenice din Veneția, în data de 6 martie 1853. Prima reprezentație a fost un eșec datorat, în primul rând, mediocrității interpretării. Abia la reprezentația din 6 mai 1854, pe mica scenă a Teatrului San Benedetto, tot din Veneția, opera a avut un real succes.
Sacrificul de sine, ideea nobilă pe care o transmite „Traviata”
„Traviata” descrie scurta, dar agitata viață, precum și moartea tragică a unei celebre curtezane din înalta societate a secolului al XIX-lea din Paris. Povestea Violettei Valéry impresionează de peste un secol şi jumătate, datorită ideii nobile pe care o transmite: sacrificiul de sine. Compozitorul Giuseppe Verdi şi libretistul Francesco Maria Piave au creat un personaj pe cât de fragil, pe atât de puternic, într-un context muzical pur romantic. Violetta Valéry devine victima societăţii în care trăieşte, acceptând, din dragoste pentru Alfredo Germont, un sacrificiu care îi va grăbi sfârşitul. Despre această femeie specială şi despre gestul său scria însuşi Dumas- fiul: „Dacă nu ar fi făcut acest sacrificiu, nu ar fi meritat să scriu despre ea”.
Muzica verdiană transmite în egală măsură pasiune, frumuseţe, dramatism, eleganţă și o umanitate profundă. Paginile muzicale conțin adevărate portrete psihologice ale personajelor și sentimentele lor. În spatele expunerii luxului și plăcerilor frivole, se ascunde cruzimea puternică a unei societăți în care totul poate fi cumpărat și vândut. În acest context, Violetta apare ca o eroină clasică, al cărei sacrificiu transcende dragostea și moartea, în fapt, cele două teme în jurul cărora se desfășoară opera.
Maestrul Vlad Conta se va afla la pupitrul dirijoral
În distribuție: Violetta Valéry – Veronica Anușca (Opera Națională București), Alfredo Germont – Mihai Irimia, Giorgio Germont – Adrian Mărcan, Flora Bervoix – Asineta Răducan, Annina – Sonia Hazarian, Gastone – Claudiu Bugnar, Baronul Douphol – Marian Rește (debut), Marchizul d’Obigny – Lorand Cristian, Doctorul Grenvil – Ștefan Schuller, Majordomul – Dan Ionescu, Grădinarul – Adrian Stănilă. Soliști balet: Melania Condoiu, Raluca Gherman Șut, Claudiu Dane, Dorin Mirea. Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta – invitat de la Opera Națională București. Regia artistică este semnată de Dimitrie Tabacaru. Scenografia îi aparține Rodicăi Garștea. Coregrafia: Nermina Damian. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Asistent regie: Valentina Mărgăraș. Asistent coregrafie: Iulia Coșeriu. Asistent mișcare scenică: Ramona Mezei. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.
Preț bilete: 50 lei (sală + lojă); 30 lei (balcon lateral) – Pentru acest eveniment mai sunt foarte puțin bilete disponibile!
Cum se desfășoară evenimentele la Opera Brașov?
În situația în care incidența cumulată la 14 zile a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în Municipiul Brașov a depăşit pragul de 6/1.000 de locuitori, participarea la evenimentele Operei Brașov va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. Certificatul verde va fi însoţit de un act de identitate.
Desfăşurarea spectacolelor este permisă conform reglementărilor legale în vigoare cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a sălii.
Pe toată durata desfășurării spectacolului, purtarea măștii este obligatorie! Va fi respectată distanțarea între scaune. Vă rugăm frumos, în cazul în care prezentați simptome de infecție respiratorie, să rămâneți acasă pentru a nu vă pune în pericol nici pe dumneavoastră și nici pe ceilalți participanți la eveniment. Vă mulțumim pentru înțelegere!