Patru universități românești figurează în clasamentul Times Higher Education 2022 după domenii de studiu – Informatică și șapte apar în același clasament pentru domeniul Inginerie, printre acestea numărându-se și Univeristatea Transilvania din Brașov. Cele două clasamente, publicate acum în continuarea celor anunțate în septembrie, includ în jumătatea inferioară instituțiile românești de învățământ superior. Dintre acestea, cel mai bine se situează, la ambele domenii, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Astfel, cele patru universități românești luate în considere la capitolul informatică se situează în segmentele 601-800 și 801+, în condițiile în care, in total, au fost incluse 891 de universități din toată lumea.
Iar la topul aferent domeniului Inginerie, una figurează pe locurile 501-600, două în intervalul 801-1000, iar patru, în segmentul 1001+, din totalul de 1188 de universități din întreaga lume.
Universități românești în clasamentul Times Higher Education 2022 – Informatică:
- Universitatea Babeș-Bolyai (601-800)
- Universitatea Politehnică din Timișoara (601-800)
- Universitatea din București (801+)
- Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (801+)
La nivel global, acest clasament este condus de Universitatea din Oxford, Universitatea Stanford și Massachusetts Institute of Technology.
Universități românești în clasamentul Times Higher Education 2022 – Inginerie:
- Universitatea Babeș-Bolyai (501-600)
- Universitatea Politehnică din Timișoara (801-1000)
- Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (801-1000)
- Universitatea Dunărea de Jos din Galați (1001+)
- Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași (1001+)
- Universitatea Politehnică din București (1001+)
- Universitatea Transilvania din Brașov (1001+)
La nivel global, acest domeniu este dominat de Universitățile Harvard, Stanford si California-Berkeley.