Una dintre marile metehne ale unui om de afaceri poate fi zona de confort. Dacă business-ul merge bine, atunci el, de foarte multe ori, alege să nu schimbe mai nimic, mai ales dacă profitul este mulțumitor. Totuși, neprevăzutul poate fi de foarte multe ori necruțător. La fel cum a fost criza din 2008 sau, mai nou, pandemia de COVID 19. Pe proprietarii de localuri acest lucru i-a luat prin surprindere și i-a aruncat într-o vâltoare din care mulți nu au ieșit cu bine nici până acum, la un an jumătate de la izbucnire. Alții s-au recunoscut înfrânți chiar din primele săptămâni.
Au fost, însă, oameni care nu au stat prea mult pe gânduri. Ei au găsit o portiță prin care să fie în continuare pe plus. Unul dintre ei este Ștefan Gleveșanu, administratorul Deane`s Irish Pub din centrul Brașovului și Electric Bar din Magnolia Shopping Center. De la o inițiativă menită să-i ajute pe cei cu probleme s-a ajuns la o idee de afacere. Aceasta se numește „Haplea” și și-a deschis porțile în septembrie 2020. Zile și Nopți Brașov a stat de vorbă cu Ștefan Gleveșanu pentru a afla care a fost rețeta succesului.
De unde a pornit ideea unei noi afaceri?
„Pe 15 martie 2020, când s-a luat decizia închiderii localurilor, noi, cei de la Deane’s, ne-am implicat într-un proiect social, numit <<Vă ajutăm din Brașov>>. Acest proiect, inițiat de asociația „Vă ajutăm din Brașov”, venea în sprijinul vârstnicilor care nu mai puteau ieși din casă din cauza pandemiei, pentru achiziționarea de alimente de bază. Acest lucru prevedea faptul că această categorie de persoane beneficia gratuit de o masă caldă.
Dacă la început am livrat 3 mese pe zi, în scurt timp am ajuns la 20/30 pe zi. Inițial, porțiile erau cele specifice meniului din Deane`s, dar meniul de tip junk-food (burger, pizza) am luat decizia de a crea un meniu special pentru vârstnici. Astfel, au fost făcute preparate cu specific tradițional, adică ostropel, carne la tavă, orez sau piure. Lucrul acesta s-a întâmplat până în luna iunie când situația și-a mai revenit puțin.”
Cum s-a ajuns la ideea de „Haplea”?
„Pentru că și noi mâncam din aceste preparate, ne-am dat seama că sunt foarte gustoase și am decis să le comercializăm. Astfel, în luna septembrie a luat naștere <<Haplea>>, în centrul comercial Magnolia, din cartierul Răcădău, bazat pe delivery. Conceptul de mâncare este simplu: <<ca la mama acasă>>. În cazul meu este cu dublu sens pentru că mama mea este bucătar-șef în acest restaurant. Pandemia ne-a învățat cât de importante sunt livrările la domiciliu. Dacă înainte de martie 2020, livrările localurilor pe care le administrez aduceau undeva la 4% din profit, acum reprezintă 20% din cifra totală de afaceri.”
Articolul poate fi citit în întregime pe Zile și Nopți Brașov, dând click AICI!