Asociaţia Care for Dogs de la Braşov construieşte o geriatrie pentru câini. Delia Botea, preşedintele asociaţiei, spune că puţini oameni adoptă câini în vârstă, iar aceştia au nevoi speciale.
Devin neputincioși și nefolositori
Câinii, la fel ca orice animal şi, mai ales, la fel ca omul, îmbătrânesc şi viaţa lor ajunge, de multe ori, o povară. Mulţi stăpâni chiar îi abandonează când văd că patrupedele devin neputincioase şi nefolositoare. De cealaltă parte, extrem de puţini sunt cei care se gândesc măcar să adopte un câine bătrân şi bolnav.
Delia Botea, preşedintele Care for Dogs, face parte dintre cei puţini, care se gândesc şi la animalele în vârstă, cărora le este mult mai greu să se descurce şi care sunt extrem de greu de trimis în adopţie în România.
„În 6 ani, de când salvăm câini, o mare parte dintre aceştia sunt câini bătrâni, undeva între 10 şi 15%. Aceştia sunt câini care au nevoie speciale, iar ţarcurile pe care noi le-am cosntruit nu erau adaptate nevoilor pe care bătrânii le au. Un câine bătrân, la fel ca omul, are nevoie de un tratament special, de o zonă mai călduroasă în care să stea, are nevoie de o mâncare de calitate mai bună, de condiţii pe care noi, până în acest moment, nu puteam să le oferim”, a povestit pentru Adevărul Delia Botea despre cum i-a venit ideea creării unui spaţiu special destinat câinilor bătrâni.
Fonduri pentru clinica în care vor fi găzduiți 200 de căței
Ca să îi poată pe câinii ajunşi la o vârstă venerabilă, Delia Botea a decis să apeleze la ajutorul Braşov Heroes, cursa cu obstacole a braşovenilor, în care se strâng fonduri pentru proiecte ale comunităţii. „Din acest motiv am hotărât să construim o clădire care să fie pentru ei, pentru bătrâni, şi, atunci, am numit-o geriatrie”, spune preşedintele Care for Dogs. Aici vor putea sta câinii în special iarna, vor avea un pătuţ cald şi vor primi tratamentele medicale de care au nevoie. Geriatria poate găzdui aproximativ 200 de căţei pe ani.
4 comentarii
Minunat ☺️☺️ma bucur enorm.. Tot timpul ma gandeam la ei.. Ce fac saracutii iarna.. Felicitari ???
O super idee si un super proiect.Felicitari Delia Botea!
RESPECT MAXIM, PENTRU ACEAST PROIECT.
BIETELE SUFLETE, SFÂRȘESC ABANDONATE, FĂRĂ PIC DE MILĂ DIN PARTEA STĂPÂNILOR, CARE AR TREBUI SĂ LE ASIGURE O BĂTRÂNEȚE LINISTITĂ.
MULT SUCCES
Mă bucur enorm pentru acest proiect ❤️?