
Expunerea la zgomotul provocat de trafic mărește riscul de a dezvolta demență, fie că este vorba despre autostrăzi sau căi ferate, potrivit celui mai amplu studiu realizat vreodata pe subiect. La acesta au participat aproximativ 2 milioane de adulți, cercetarea fiind citată de cotidianul The Guardian.
De-a lungul timpului, cercetările din domeniu au scos la iveală faptul că există o legătură între zgomotul produs de mijloacele de transport și diverse afecțiuni. Putem aminti de la probleme cardiace, la diabet și obezitate. Studiile privind riscurile dezvoltării demenței, în special Alzheimer, nu erau foarte relevante până acum.
Studiul care a implicat 2 milioane de adulți cu vârste de peste 60 de ani din Danemarca s-a desfășurat pe o durată de mai bine de un deceniu, în perioada 2004-2017. S-a ajuns la concluzia că cei care locuiesc în zone unde zgomotul generat de mijloacele de transport este mai mare prezintă un risc crescut de a dezvolta o formă de demență.
963 de cazuri aveau legătură cu zgomotul provocat de trafic
Conform studiului, 1.216 de cazuri de demență din 8.475 de adulți care suferă de această afecțiune înregistrați în Danemarca în 2017 pot fi puse pe seama zgomotului cauzat de mijloacele de transport. Dintre acestea, 963 aveau legătură cu zgomotul provocat de transportul autoturismelor de pe șosele.
Zgomotul traficului poate influența eliberarea hormonilor de stres și poate cauza tulburări ale somnului. La rândul lor, acestea pot duce la probleme cardiace, schimbări ale sistemului imunitar și inflamașie, toate acestea facilitând și instalarea demenței.
La nivel mondial, demența este una dintre cele mai grave probleme de sănătate. Se estimează că până în 2050 numărul persoanelor care vor suferi de această afecțiune la nivel global va ajunge la 130 de milioane.
În plus, pe lângă un stil de viață nesănător, experții cred că factorii de mediu joacă un rol din ce în ce mai mare în dezvoltarea acestei boli. Totodată, există studii conform cărora poluarea aerului reprezintă un factor major de risc.