Dezvoltatorul ceh VGP, controlat de investitori belgieni, va demara construcția unui parc logistic de 50 de milioane de euro la Brașov după ce Primăria Brașov a eliberat autorizațiile de construcție necesare în acest sens. VGP a plătit peste 5,5 milioane de euro pentru achiziţia unor terenuri care însumează 39 de hectare pe Calea Făgăraşului din Braşov, unde urmează să dezvolte un parc industrial pe o suprafaţă de 180.000 de metri pătraţi. Terenurile au fost cumpărate de la compania Terrapaz Development, cea care urma să construiască pe acel teren un centru comercial sub brandul Pollus (investiţie abandonată în 2008, anul de debut al crizei imobiliare).
Fildas, distribuitorul de medicamente fondat de antreprenoarea Anca Vlad, a închiriat un depozit cu suprafaţă de 3.400 de metri pătraţi şi 400 de metri pătraţi de birouri pentru operaţiunile de distribuţie regională în Braşov, în proiectul care va fi dezvoltat de dezvoltatorul imobiliar ceh VGP în partea de vest a oraşului. Tranzacţia a fost intermediată de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefiled Echinox.
Fildas este chiriaşul ancoră în prima clădire a parcului logistic VGP Park Braşov, tranzacţia reprezentând o preînchiriere.
VGP este o companie multinaţională care deţine şi administrează parcuri logistice şi industriale în Cehia, Germania Lituania, Estonia, Slovacia, Ungaria şi România.