Nerecuperarea banilor de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) de către companii pentru concediile medicale acordate angajaţilor reprezenta o problemă de care se plângeau toţi oamenii de afaceri.
În ședința Colegiului Prefectural de ieri, oficialii Casei de Asigurări de Sănătate Brașov au dat asigurări că termenul a fost recuperat, ca urmare a alocărilor bugetare primite de la bugetul de stat.
„Potrivit reprezentanților CAS, plata concediilor medicale a ajuns la nivelul lunilor decembrie 2020, ianuarie 2021, în condițiile în care decalajul era până acum între 24 și 28 de luni. În plus, și în ceea ce privește deconturile pentru medicamente, se respectă acum termenele contractuale, respectiv între 60 și 90 de zile, ca urmare a faptului că s-au virat toate sumele necesare pentru aceste plăți de la bugetul de stat”, a explicat subprefectul Brașovului, Codruț Bucur.
Record de concedii medicale anul trecut
Anul trecut, numărul de zile de concediu medical solicitate la decontare a urcat la numărul record de 41,636 milioane, iar cel al certificatelor pentru concedii medicale, la 7,503 milioane. Epidemia cu SARS-CoV-2 a avut o contribuție de 6,6% în totalul certificatelor de concediu medical, total ce a urcat la 7,503 milioane.
Record istoric a fost și suma plătită anul trecut firmelor în contul acestor concedii medicale – 3,6 miliarde de lei, aproximativ dublul fondurilor alocate în anii precedenți acestui capitol bugetar.