Arta este, fără doar și poate, una dintre cele mai nobile întreprinderi de pe planetă. Totuși, artiștii sunt de multe ori marginalizați, văzuți ca niște oameni de care societatea se poate lipsi, deși ei dictează buna desfășurare a lumii. Ei îi fac pe oameni să simtă, să se bucure și să uite de cotidian. În România, situația culturală suferă din multe puncte de vedere, iar cel mai bun exemplu este cel legat de pandemie, în care partea artistică a fost trecută cu vederea.
În acest sens, Vlad Copilu, redactor Zile și Nopți Brașov, a vorbit cu regizorul Andrei Raicu despre condiția artistului, despre influențe inter-culturale și mai ales despre piesa „La ieșirea din teatru după reprezentarea unei comedii noi”, care a avut premiera la Sică Alexandrescu pe 21 și 22 august.
Care este definiția unui artist? Care este limita unui artist? Știu că tu ești și regizor și muzician.
Cred că un artist trebuie să simtă ceea ce se întamplă în jurul lui și să transpună în operele lui, fie ele din muzică, teatru, arte plastice etc. În cazul meu muzică, regie și teatru. Încerc să identific o „problemă” și să o exploatez. De altfel, majoritatea spectacolelor de teatru urmăresc destinul unui artist, la fel și aici în „La ieșirea din teatru”. În această piesă avem destinul unui scriitor, care se lasă influențat și chiar manipulat de părerile altor oameni, fie ei și de meserie, cum este în spectacol exemplul criticilor de teatru și chiar și actorilor de teatru.
În celelalte spectacole ale mele, cum este cel de la Satu Mare, de la Teatrul de Nord, „God is a DJ” de Falk Richter era vorba despre povestea a doi tineri artiști. Aceștia au ales să-și petreacă viața într-o instalație de artă și anume ei locuiau în galerii de artă și făceau bani tocmai din asta, din viața lor dedicată artei. Acolo cred că este punctul maxim în ceea ce privește limita unui artist. Să ajungi să-ți transformi viața în artă. Așadar, orice artist din orice arie trebuie să fie prezent, să fie la curent cu toate tipurile de artă.
Ce spune piesa pe care tu ai regizat-o? Ce vrei să arăți prin ea?
Ea arată modul în care oamenii se pot lăsa influnețați de părerile altora. „La ieșirea din teatru” nu este chiar o piesă de teatru. A fost scrisă de Gogol, după ce a avut premiera „Revizorul” și a fost primită prost în Rusia. Este o scriere ca o critică la adresa criticilor primite de piesa „Revizorul”. Ea are structură dramatică, în cazul de față. În plus, este singura piesă cu 99 de personaje, noi reducând la 8 actori.
De fapt, este un manifest. Începe cu părerea autorului despre spectacol, care așteaptă să audă părerile celor prezenți la reprezentație. 90% din timp am avut în cap spectacolul lui Pintilie și problema pe care o urmărea și el. Ca să dau din casă, piesa regizată de mine începe cu o scenă din „Revizorul”, după care începe spectacolul propriu-zis.
Era foarte interesant că Pintilie îl vedea pe Hlestakov, personajul principal, un fel de diavol care efectiv încurca pe toată lumea. Eu nu am avut în cap foarte mult aspectul ăsta cu acest personaj, pentru că în piesa mea nu apare Hlestakov, dar mi-a plăcut foarte mult că pe lânga lupta lui cu sistemul, se vedea foarte mult suferința de artist pe care a avut-o până în punctul respectiv. Eu am încercat să urmăresc ideea lui de suferință a unui artist care este distrus de părerile altora, lucru care este foarte prezent și acum.
Citește articolul în întregime pe Zile și Nopți Brașov, dând click AICI!
