
Dealurile dintre Șchei și Drumul Poienii rămân în vizorul dezvoltatorilor imobiliari. După scandalurile care s-au ținut lanț începând cu 2017, sunt propuse proiecte de mai mici dimensiuni, cu speranța că în acest fel se va găsi o cale de mijloc.
Astfel, Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului și Urbanism va analiza în ședința de joi câteva solicitări pentru edificarea unor noi construcții în zona Calea Poienii – Colțul Putinarilor – După Iniște. Un dezvoltator din Pipera, CEE Estate Development Management, care are acționariat israelian, indian și român, vrea să obțină avizul de oportunitate pentru întocmirea Planului Urbanistic Zonal aferent construirii unor locuințe colective, realizare accese la drumuri publice, sistematizare verticală și căi de acces, împrejmuire și organizare de șantier.
Dezvoltatorul, care are legături și cu brașovenii de la Adama Management și ai cărui acționari au acțiuni la Compania hotelieră Rina Hotels din Sinaia și la Galeria Shopping Galați, mai propun însă și un proiect de locuințe individuale pe strada Colțul Putinarilor. Pentru acest proiect solicită avizul pe tema de proiectare pentru documentația de urbanism PUD.
Proiectele imobiliare fuseseră suspendate pe motiv de modificare PUZ
În plus, pe strada După Iniște și Aleea După Iniște sunt solicitate avize de specialitate pentru construcția a două locuințe cu câte două unități individuale.
#fwdBV: Noua viziune oficială pentru dezvoltarea imobiliară a Brașovului. Cum scăpăm de mașinile care au „devorat” cartierele, astfel încât să avem mai multe spații verzi, dar și aer de munte cu adevărat
Proiectele imobiliare din această zonă au fost însă suspendate în ultimii ani, ținând cont că Primăria Brașov vrea să schimbe regulile urbanistice prin conturarea unor noi PUZ-uri, după ce în octombrie 2023 ar urma să fie definitivat Planul Urbanistic General al municipiului. Acesta va avea o formă preliminară până la finele acestui an.