
AFECT – festival imperfect, primul eveniment cultural de asemenea amploare dedicat educației emoționale și sănătății mintale din România începe mâine. Urmează 4 zile de festival, incluzând film, teatru, muzică, ateliere de psihoterapie și dezbateri ce vor avea loc în perioada 26-29 august.
Evenimentul este organizat de Fundația Hera. Acestsa își propune să exploreze domeniul psihologiei și psihoterapiei, mizând pe îmbunătățirea educației emoționale și a sănătății mintale a publicului participant. Totodată, se urmărește reducerea stigmatizării asociate.
Printre invitați se numără psihologii și psihoterapeuții:
- Andreea Neagu;
- Yolanda Crețescu;
- Coralina Chiriac;
- Adrian Beu:
- Dr. Costin Vlad Anastasiu.
În plus, Filarmonica Brașov, Teatrul „Sică Alexandrescu” și artiștii byron, The Mono Jacks și OCS vor susține momente artistice. Invitat special este Marcel Iureș, care va fi prezent în deschiderea spectacolului „Iluzii”.
Filmele proiectate și urmate de dezbateri tematice sunt „Inside Out”, „Anomalisa”, „Wild” și „In Utero”. Locul de desfășurare include câteva puncte cheie ale orașului, precum Piața Sfatului, AFI Brașov și Teatrul Dramatic.
Breasla Cârciumarilor și alte localuri din Brașov vor susține festivalul pe toată perioada sa. Colegiul Psihologilor va fi reprezentat de psihologi voluntari disponibili pentru a răspunde întrebărilor participanților de la AFI.

Participarea la festivalul AFECT este gratuită
Intrarea la evenimentele din cadrul festivalului AFECT este gratuită, în limita locurilor disponibile, și nu necesită rezervare.
Pentru evenimentele care au loc pe terasa AFI Brașov, accesul se va face pe baza prezentării:
- Certificatului digital european COVID;
- Test PCR (nu mai vechi de 72 de ore);
- Test rapid care se poate face la intrare (30 de lei).
Accesul la evenimentele de la Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu” se face prezentând certificatul digital european COVID sau un test PCR, nu mai vechi de 72 de ore.
Pentru evenimentele care se desfășoară în Piața Sfatului nu este nevoie de dovada vaccinării sau de prezentarea unui test negativ, purtarea măștii fiind însă recomandată ca dovadă de responsabilitate civică.
Un comentariu
Test Covid pt eveniment in aer liber? Acest disorder cand il luati in discutie si analiza?