În ședința de săptămâna aceasta a Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism a fost analizat Planul Urbanistic Zonal propus de compania H4L Development pentru proiectul imobiliar West Garden Brașov de pe strada Institutului, din vecinătatea viitorului spital regional.
Compania de dezvoltare imobiliară este controlată de Dragoș Bîlteanu, fost președinte al SIF Banat – Crișana și soțul cântăreței Cristina Rus, și a intrat puternic pe piața imobiliară din țară.
O aliniere unitară a clădirilor
Documentația nu a fost avizată în forma propusă, iar cei 13 membri ai Comisiei au solicitat clarificarea unor aspecte. Acestea țin în principal de amenajarea spațiilor verzi în noul ansamblu care presupune amenajarea a 800 de locuințe, dar și a unor spații comerciale și de birouri. „Defalcarea în cadrul bilanțului teritorial a spațiilor verzi pe ZVP, respectiv spații verzi aferente celorlalte zone funcționale. Respectarea procentului minim de spații verzi conform HG 525/1996”, au fost câteva dintre cerințele specialiștilor din această comisiei a Primăriei Brașov. Urbaniștii au solicitat și asigurarea unui regim de aliniere unitar pentru clădirile ce ar urma să fie construite.
Soțul cântăreței Cristina Rus va construi la Brașov peste 800 de locuințe. Vrea să investească 400 de milioane de euro în imobiliare, în următorii 4 ani. Planul afaceristului este de a investi 400 de milioane de euro în 4.500 de apartamente în următorii 4 ani, între acestea fiind și două ansambluri în municipiul Brașov, ce vor însemna peste 800 de locuințe.
Sunt necesare și clarificări juridice
De altfel, terenul pe care ar urma să fie dezvoltat proiectul are încă o problemă de natură juridică. „Beneficiarul a fost informat de către DJAPL (Direcția Juridică și de Administrație Publică Locală din cadrul Primăriei Brașov), Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar, de faptul că terenul face obiectul unui dosar de instanță privind anularea HCJ privind reconstituirea dreptului de proprietate”, se precizează într-un raport al comisiei, la finalizarea ședinței.
Recomandare de „parcări verzi” pentru proiectul de pe Lânii
În ceea ce privește proiectul de construcție a unor blocuri cu până la 11 etaje pe strada Lânii, urbaniștii au solicitat respectarea indicatorilor urbanistici propuși (procent de spații verzi, POT, CUT) și a condițiilor impuse prin avizele cerute prin certificatul de urbanism și au recomandat utilizarea unui sistem permeabil/ verde la amenajarea locurilor de parcare. urilor de parcare. La faza DTAC (Documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construire) dezvoltatorul va trebui să prezinte și avizul Autorității Aeronautice Române.