Un panou publicitar al companiei Vitesco Technologies, care deține o unitate de prodcuție în Parcul Industrial Ghimbabv, a provocat un val de mesaje pe rețelele de socializare Reddit și Facebook, după ce zeci de persoane s-au considerat insultate de mesajul folosit.
„Diversitatea înseamnă să lucrăm cu cele mai exotice persoane. Moldovenii, de exemplu” este sloganul care a intrigat mai multe persoane. Panoul este amplasat în Timișoara, dar compania voia să-și extindă campania și în alte regiuni ale țării, schimbând în funcție de zonă reclama și cu „ardeleni”, „olteni” sau „bănățeni”.
Germanii de la Vitesco Technologies mai angajează 100 de persoane la fabrica din Ghimbav până la finele anului
„Asta se întâmplă când laşi promovarea pe mâna unor oameni nepricepuți. Ajung să scrie unii pentru alții, ca să se amuze prietenii lor, în loc să pună pe primul loc obiectivul campaniei. Ca să nu mai zic despre decență şi cei 7 ani de-acasă. Sper să folosească situația asta ca să învețe o lecție de respect simplu”, a scris un internaut.
De fapt reclama se referea la… „oamenii faini” cu care lucrează compania
Alina Bratu, manager de comunicare și branding în cadrul Vitesco, a explicat pe Reddit că reclama a fost inspirată dintr-o campanie folosită în Germania, de aceeași companie. „Reclama asta face parte dintr-o serie de 7 variante diferite, care se bazează mult pe ideea de diversitate. În varianta originală veți regăsi “bavarians”, în cea postata în Timișoara am ales moldovenii, în cea din Iași oltenii/ardelenii, în cea din Sibiu bănățenii. Am ales să punctăm locațiile noastre din fiecare regiune și oamenii faini cu care lucrăm. Ideea de diversitate o veți regăsi și în celelalte panouri (print sau digital). Umorul e apanajul oamenilor inteligenți cu care lucrăm și vom lucra. Sunt moldoveancă și mândră de originea mea”, a explicat aceasta.
Scopul era de a sublinia diversitatea
Ulterior, compania a anunțat că va retrage afișajul. „Nu a fost intenția noastră de a insulta vreo naționalitate sau cultură. Scopul acestei reclame a fost de a arăta că diversitatea e importantă pentru noi și compania noastră beneficiază de aportul unei echipe globale. Regretăm dacă cineva s-a simțit ofensat. Afișul va fi dat jos în următoarele zile”, a anunțat compania.
Vitesco Technologies este o societate germană cu sediul în Regensburg, parte a grupului de firme Continental, până în 2019, când s-a numit Continental Powertrain. Compania are aproximativ 40.000 de angajați.
După ce a fost implementată în fabrica din Brașov, Vitesco Technologies a extins „Harta Carierei” la alte 14 fabrici din lume. „Transparență în ceea ce privește oportunitățile de dezvoltare în producție i-a motivat angajați să se ocupe de propria lor dezvoltare profesională”