Brașovul medieval era cel mai mare și bogat oraș din Transilvania. Avea doar 15.000 de locuitori, cam cât cartierul Florilor de azi

Brașovul era acum 500 de ani cel mai mare oraș din Transilvania, chiar dacă nu avea nici 15.000 de locuitori, iar viața combina lucrurile bune cu cele rele. Existau farmacii și hanuri, negustorii aduceau mirodenii din Orient, s-au înființat școli, iar după 1550 s-au tipărit multe cărți. Același oraș trăia însă vremuri instabile și era lovit de câteva ori pe secol de catastrofe care făceau multe victime, fie că este vorba de epidemii de ciumă, incendii, cutremure sau invazii armate. Nu lipseau nici execuțiile publice și exista și un ”deal al spânzurătorilor”. Mai jos puteți citi despre cum era viața în Brașovul de acum 400 – 500 de ani, de la părțile ei cele mai dure, până la cele mai rafinate.

• Brașovul a crescut mult după 1400. Se estimează că avea 6.000 de locuitori la jumătatea secolului 15 și cam 13.000 pe la 1500. Până după 1700 populația Brașovului nu a crescut în mod constant, ci a tot fluctuat din cauza războaielor, foametei, ciumei, incendiilor, a cutremurelor sau inundațiilor.
• Brașovenii se temeau de incendii. Existau paznici de noapte care umblau cu un mic bucium și făceau atenți pe cetățeni să stingă lumânările și focurile. Au fost incendii care au distrus zeci de case. Una dintre cele mai negre zile din istoria orașului este legată de un incendiu din 1689 când au murit sute de oameni din cauza trupelor austriece.
• Cronicile arată că într-o perioadă de 30 din ani din secolul 16 au fost duse la îndeplinire de către călăii orașului 120 de sentințe printre care se numără torturi, spânzurări, arderi pe rug, tăieri de urechi, bătăi și alungări din oraș.
• Ciuma cea mare a fost numită cea din 1660, când și judele Brașovului a fost răpus de boală. O altă ciumă, după 1600, făcea zeci de morți pe zi în perioada de maxim. Între 1500 și 1700 orașul era lovit de dezastre mari o dată la două – trei decenii, iar revenirea era complicată.
• Brașovul avea, în secolul 16, un medic șef al orașului, printre cei care au deținut funcția numărându-se și unul din îndepărtata Flandră. În 1512 a fost atestată prima farmacie.
• Brașovul era un super-oraș comercial. Printre cele mai scumpe mărfuri erau pânzeturile fine din Viena sau Bruges, broderiile din Spania sau covoarele și mătasea brută din Imperiul Otoman. Meșterii locali erau cunoscuți pentru mărfuri precum postavuri groase, piei tăbăcite, lăzi de Brașov, pălării, opinci, hamuri și funii.
• Mirodeniile reprezentau peste 20% din comerțul total în secolul 16. Diversitatea lor era uimitoare și prețul era mare, fie că vorbim despre piper, migdale, nucșoară, smochine, stafide, zahăr candel sau vanilie.
• Existau și hanuri, unele mai elegante, altele mai modeste. Hanul Mare se afla pe str Lungă în apropierea străzii Mureșenilor și a fostei porți a Mănăstirii, un alt han era într-un fost lazaret de leproși.
• Brașovul a început după 1500 să construiască masiv fortificații, dar era un caz special, orașul fiind înghesuit între două dealuri înalte. Singura șansă ca lucrurile să iasă bine a fost ca brașovenii să folosească relieful în propriul avantaj, ridicând fortificații exterioare pe pantele dealurilor.
• Existau trei mari porți de intrare în cetate, fiecare la capătul unei străzi importante și fiecare cu întărituri, cu trasee șicanate, cu poduri ce se puteau ridica, cu șanțuri cu apă și cu guri de tragere. Totul pentru a bara accesul inamicului în caz de invazie.

Cum era Transilvania pe la 1600

Transilvania propriu-zisă avea pe la final de secol 16 cam 600.000 de locuitori și alți 500.000 trăiau în regiunile apusene, din Banat până în Maramureș, estimarea fiind că populația se dublase față de începutul mileniului II. Se estimează că cele trei țări române aveau spre anul 1600 cam două milioane de locuitori, cea mai mică fiind Moldova, se menționează în Istoria Transilvaniei de Ioan Aurel Pop.

Foto Vlad Barză

Aproape 90% dintre locuitori erau în zona rurală și se ocupau cu munca ogoarelor și cu creșterea animalelor: cultivau grâu, secară, orz, ovăz, mei, legume și creșteau oi, vite mari, cai și porci. Nu existau roșii, porumb sau cartofi. Porumbul se cultivă pentru prima oară în Ardeal după 1640, cartoful spre 1800, iar roșiile, din secolul 19.

Cele mai mari și bogate orașe erau Brașov, Sibiu, Cluj, Bistrița, Sighișoara, Mediaș, Alba Iulia, Dej, Turda și Oradea. Trebuie spus că viața urbană, în sensul ei occidental, a pătruns în Transilvania datorită coloniștilor germani și aceste orașe transilvănene rămân predominant germane la capitolul număr de locuitori, românilor fiindu-le interzisă stabilirea în cetate. Am redat în articol, pentru acuratețe, și pentru a readuce un ”parfum” al acelor timpurilor, și denumirile germane ale diverselor locuri din Brașov.

După Ziduri (foto Vlad Barză)

Istoricii consideră că primii coloniști germani s-au stabilit în Țara Bârsei undeva pe la 1210 – 1220 când ar fi întemeiat prima așezare (numită Corona, în jurul Bisericii Negre de azi), dar totul a fost distrus de invazia mongolă, la 1241. Tătarii au mai atacat de câteva ori în următorii 90 de ani, dar după 1335 situația a devenit mult mai stabilă și orașul s-a putut dezvolta.
Secolul al 16-lea a fost unul complicat pentru Transilvania, la 1526 otomanii lui Suleiman Magnificul i-au învins pe unguri la Mohacs, iar Transilvania a devenit principat autonom aflat sub suzeranitatea sultanului. Teritoriul și populația s-au dublat, după ce au fost alipite Banatul și părțile vestice (Partium) iar regiunea a avut un statut mult mai favorabil decât alte zone din jur, bucurându-de cvasi-libertate, fiindcă otomanii nu s-au amestecat mult în treburile țării.

După mijlocul secolului 16 s-au petrecut schimbări religioase dramatice, iar Biserica Catolică s-a zdruncinat puternic în Transilvania, unde a crescut mult numărul luteranilor, calviniștilor și unitarienilor. ”Toată această luptă de idei a generat situații conflictuale complicate, dispute și rivalități, încât unele personaje au trecut atunci, de-a lungul vieții lor, prin patru confesiuni: s-au născut catolici, apoi au devenit luterani, apoi calvini și, în fine, unitarieni”, se spune în ”Istoria Transilvaniei”. În acest context, marea masă a românilor și credința lor ortodoxă rămân în afara cadrului oficial. La finalul articolului puteți citi și despre Johannes Honterus, cunoscutul reformator umanist brașovean.

Cele mai bogate orașe transilvane erau cele săsești și, de fapt, nu exista oraș fără sași în Ardeal și orașele aveau populație majoritar vorbitoare de limba germană și conducătorii lor erau doar patricieni sași care au păstrat mereu legătura cu orașele din Vest și s-au inspirat din administrația acelor orașe, explică Radu Oltean în cartea ”Cetăți, castele și alte fortificații din România”.

Ciume, incendii, invazii, inundații – Două secole complicate pentru Brașov

Brașovul a crescut mult după 1400. Se estimează că avea 6.000 de locuitori la jumătatea secolului 15 și cam 13.000 pe la 1500, Brașovul fiind cel mai mare oraș din Transilvania. Interesant, populația Brașovului nu a crescut mult secolele următoare: de exemplu era de sub 11.000 la 1722 (după ce epidemia de ciumă a omorât 4.500 de locuitori), iar la 1849 era puțin sub 20.000. La 1600 Parisul era cel mai mare oraș al Europei, Viena avea 50.000 de locuitori, Veneția avea 150.000, Praga 100.000, iar Moscova, 80.000. În secolul 15 puține orașe din Europa centrală și de est aveau peste 20.000 de locuitori (exemple Breslau și Danzig).

Pe la 1500 cel mai mare oraș din Țara Românească era Târgoviște, iar în Moldova era Suceava, dar și Cetatea Albă, numită și Akkermann (pierdută de Ștefan cel Mare în fața turcilor la 1484).

Datele despre populația Brașovului în jurul anului 1500 vin din registrele fiscale ale contribuabililor, iar la aceste cifre poate fi adăugată orășenimea săracă, despre care istoricii cred că reprezenta 20% din populație.

Brașovul era numit Kronstadt (orașul Coroanei) sau Corona (în latină) și, spre exemplu, umanistul Honterus, care a predat la Universitatea Jagiellonă din Cracovia era numit ”Johannes Georgii de Corona”. Prima mențiune documentară a numelui Corona este din 1235 (Diocesis cumaniae Corona), iar numele ”Brașov” sub diverse variante, se referă mai întâi la regiunea Țara Bârsei. Spre final de secol 14 se folosesc ambele nume pentru oraș, dar după 1250 au apărut multe versiuni ale numelui Brașov (Barasu, Brasu, Brassov, Brascho, Brasso).

Între 1400 și 1700 populația Brașovului nu a crescut în mod constant, ci a tot fluctuat din cauza războaielor, foametei, ciumei, incendiilor, a cutremurelor sau a invaziilor de lăcuste. Exista și o legătură, notează Ion Dumitrașcu și Mariana Maximescu, într-o excelentă carte despre istoria orașului. Astfel, războaiele datorate atacurilor tătare, otomane sau campaniilor domnitorilor munteni sau moldoveni aduceau foamete și boli. Pe de altă parte, secetele prelungite sau ploile abundente aduceau ani de foamete urmați de epidemii de ciumă (acestea s-au succedat chiar și la 10-15 ani în Transilvania). Cartea se numește Istoria Brașovului – din cele mai vechi timpuri până la începutul secolului XX.

Strada Sforii a fost construită ca o scurtătură pentru intervenția de urgență a pompierilor între străzile Poarta Schei și Cerbului din cetatea Brașovului. A fost menționată pentru prima dată în documente în sec 17 și este pe locul trei între străzile cele mai înguste din Europa, având 80 m lungime și lățime între 1,11 și 1,35 metri. Strada a fost renovată în 2018 când a fost transformată într-o ”galerie de artă stradală” și cu o secțiune unde oamenii au voie să scrie pe zid.

Brașovenii se temeau de incendii și asta nu este de mirare, fiindcă au fost câteva care au marcat istoria orașului. Paznicii de noapte umblau cu un mic bucium și făceau atenți pe cetățeni să stingă lumânările și focurile. Și paznicul din Turnul Sfatului se uita cu atenție și, dacă zărea vreun foc, bătea clopotul, cu număr diferit de bătăi în funcție de cartierul unde se vedeau flăcările, scrie istoricul Sextil Pușcariu, în cartea ”Brașovul de altădată”. Un incendiu a distrus în 1519 o bună parte din str Porții (actuala Republicii) și a avariat și poarta care se afla la capătul străzii.
”Marele incendiu de la finalul secolului 17 a cauzat mari stricăciuni catedralei din centrul orașului, înnegrită de fum, i s-a zis de atunci Biserica Neagră”, scrie Sextil Pușcariu. Incendiul a ars acoperișul și interiorul bisericii și s-a produs la 21 aprilie 1689, aceasta fiind, fără îndoială, una dintre cele mai rele zile din istoria orașului. Se estimează că 300 de oameni ar fi murit, iar incendiul ar fi fost provocat de soldați imperiali austrieci. Au ars multe case din zona cetății și din Șchei și biblioteca lui Honterus a fost, și ea, distrusă. Trebuie spus că în 1688 Brașovul s-a răsculat împotriva noii conduceri a orașului, invocând și fiscalitatea excesivă impusă de noua stăpânire habsburgică. Răscoala a fost înăbușită de trupele generalului Veterani și ale cancelarului Teleki.

Foto Rareș Bașturescu

Au fost multe cutremure care au provocat diverse distrugeri în Brașov în secolele 15 – 17 ( cronicile indică stricăciuni în 1471, 1590, 1605 sau 1681. Despre cel din 1471 se menționează în cronica abației austriece Melk unde se spune că s-au prăbușit aproape toate casele și o parte dintre zidurile cetății.
Trăim vremuri în care pandemia de Covid-19 a speriat mii de oameni, însă acum câteva sute de ani marea spaimă venea din cauza ciumei. Prima ciumă menționată în țara Bârsei este în 1480, iar date despre o ciumă care a făcut multe victime în Brașov indică anul 1495. Nu pentru toate epidemiile s-au păstrat date exacte, însă pentru epidemia din 1554 sunt înaintate cifre uriașe, de 5.000 – 7.000 de morți. Sunt cu siguranță exagerări, însă ținând cont că populația era mult mai mică decât în prezent, efectele erau teribile asupra comunității și dacă piereau ”doar” câteva sute de oameni.

Cronicile spun că epidemia din 1603-1604 a fost precedată de foamete, astfel că oamenii din Țara Bârsei ajunseseră să mănânce plante fierte, ghindă, jir, scoarță de copac și chiar leșuri de animale. Tot de atunci unele date indică 70-125 de morți/zi în maximul epidemiei și 22 de morți/zi, spre finalul ei.

Ciuma cea mare a fost numită cea din 1660, când și judele Brașovului a fost răpus de boală, iar din 1710 datează prima relatare despre măsuri eficiente de carantină în Brașov, orașul scăpând în acel an de ciumă, se menționează în cartea despre istoria Brașovului.

Foto Rareș Bașturescu

Că oamenii erau îngroziți de ciumă o arată și faptul că, în 1530, magistratul orașului a comandat o carte unui doctor numit Sebastian Pauschner, iar în cartea apărută la Sibiu în 1551 se recomandă fuga în fața ciumei.
Orașul nu a fost scutit nici de inundații devastatoare, cea din 1526, din cauza pârâului ”pe Tocile”, afectând zidul de vest al cetății. Deși pare greu de crezut, invaziile de lăcuste au făcut de câteva ori distrugeri și au dus și la foamete (un exemplu, în 1542).

La Muzeul Civilizației Urbane (foto Vlad Barză)

Dat fiind că o dată la câțiva ani o calamitate lovea orașul, nu este de mirare că se estimează că pe tot parcursul secolului 16 populația nu a trecut de 10-11.000 de oameni, fiindcă o perioadă de prosperitate era imediat ”anulată” de o epidemie, un cutremur, o invazie militară, un incendiu sau o inundație.
Brașovul avea, în secolul 16, un medic șef al orașului, printre cei care au deținut funcția numărându-se și unul din îndepărtata Flandră: Martinus Stopius (care a absolvit medicina la Viena (Facultatis Medicae Universitatis Vindobonensis). Datele despre dezastrele care au lovit Brașovul au fost preluate din cartea menționată mai sus, scrisă de Ion Dumitrașcu și Mariana Maximescu.

Foto Rareș Bașturescu

În 1512 a fost atestată prima farmacie, iar opt ani mai târziu a fost primul farmacist, Johannes, farmacia fiind în Piața Sfatului. Pieței, germanii îi spuneau Marktplatz iar ungurii, Főtér sau Tanács tér.

Igiena era precară în acele vremuri, dacă o comparăm cu vremurile moderne, descoperirile care aveau să schimbe medicina după 1850 nefiind disponibile în perioada medievală. Și speranța medie de viață era net mai mică, mortalitatea infantilă fiind și ea la cote ridicate.
Vremurile erau dificile și fiindcă Brașovul a fost confruntat cu numeroase invazii otomane (în 1421, 1479 și 1493), iar orașul a participat și direct la confruntările cu otomanii. Michael Weiss, un nume foarte cunoscut pentru brașoveni, a luat parte la bătăliile lui Mihai Viteazul la Călugăreni și Giurgiu, la ambele participând trupe brașovene.

Viață violentă, sentințe dure

Mai este un aspect specific vieții medievale: viața era violentă fiindcă diverse pedepse erau executate în public în centrul orașului. Cronicile indică faptul că între 1520 și 1550 au fost duse la îndeplinire de către călăii orașului 120 de sentințe printre care se numără torturi, spânzurări, arderi pe rug, tăieri de urechi. bătăi și alungări din oraș, se arată în lucrarea ”Spectrum. Cercetări sociale despre romi”. (László Fosztó, Stefánia Toma).

Turnul Alb

În general călăii orașului (gâzii) erau mai ales țigani și s-au păstrat înregistrări detaliate în care erau consemnate prețurile plătite pentru materialele necesare la arderile pe rug și la torturi. Exista și un ”călău-șef” asistat de unul sau două ajutoare.
În piața centrală a orașului (actuala Piața Sfatului) a existat din 1595 și un ”stâlp al infamiei” inaugurat în 1595 prin decapitarea unui valon care-și înjunghiase un camarad. Abia 200 de ani mai târziu stâlpul infamiei a fost mutat în afara zidurilor. Un alt loc de execuții era la ieșirea din cetate către cartierul Blumăna, locul fiind menționat într-o cronică din 1546 ca fiind cel în care sunt arși oamenii. Era un loc situat în afara zidurilor orașului unde au fost arse și femei acuzate de vrăjitorie. Un alt loc morbid este Galgenberg, ”Dealul Spânzurătorilor”, în zona Dealul Melcilor de azi, iar acolo era o spânzurătoare de piatră.

Citiți întregul articol pe HotNews.ro