Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Brașov va analiza astăzi solicitarea companiei TC Kitchen de transformare a fostului sediu al Aro Palace, de pe strada Mureșenilor nr. 12, în hotel. Potrivit solicitării, transformarea imobilului în Hotel Jungen ar urma să se facă prin consolidare, restauraeea, extinderea, recompartimentarea și sistematizarea pe verticală a clădirii care în perioada antebelică a adăpostit Hanul Coroana de Aur.
Coroana de Aur a fost cel mai mare han al Brașovului din secolul XIX. Acesta a fost reamenajat în 1860 şi renovat în 1873. Hanul era situat pe principala cale de acces în interiorul cetăţii(Strada Vămii – acum strada Mureșenilor). Pe această arteră se afla vama oraşului, punct de tranzit obligatoriu pentru negustorii şi străinii care doreau să intre în cetate.
Fostul han Coroana de Aur, vândut de compania brașoveană Aro Palace SA, după ce zeci de ani de zile își amenajase sediul administrative în cadrul acestuia, va fi transformat în hotel de fiul lui Gheorghe Maftei, fostul proprietar al televiziunii TVS Brașov. Maftei tatăl a achiziționat în luna noiembrie 2018 clădirea, achitând 1,2 milioane de euro (plus TVA), după ce participase și la licitațiile anterioare, când oferta era de 1,7 milioane de euro. Compania TC Kitchen, reprezentantă de Răzvan Maftei, a preluat în superficie, cu titlu gratuit, pentru următorii zece ani clădirea fostului han.
Maftei a obținut în urmă cu doi ani certificatul de urbanism pentru transformarea acestei clădiri în hotel, prin supraetajare și mansardare. Terenul afectat de acest proiect are o suprafață de 2.100 mp și este inclus în ansamblul arhitectural „Centrul istoric – Cetatea Brașovului”, iar purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, a precizat că în vederea implementării proiectului, proprietarul va trebui să țină cont de toate restricțiile specifice unei astfel de zone.
„Investitorii care vor să dezvolte acest proiect au de obținut mai multe avize, inclusiv de la Direcția de Cultură a Județului Brașov. Ei vor trebui să prezinte proiectul fațadei clădirii, ștampilat de Direcția Județeană de Cultură Brașov și să respecte toate condițiile prevăzute în avizul emis de această instituție. La fronturi (porțiunile de la stradă, adică spre strada Mureșenilor și Piațeta Enescu – n.r.) se vor respecta înălțimile existente, păstrându-se cotele clădirilor învecinate”, a subliniat Sorin Toarcea. În conformitate cu proiectul prezentat în vederea obținerii certificatului urbanistic, corpul B al fostului han de pe Mureșenilor va fi supraetajat, mansardat, apoi amenajat, astfel încât în el să funcționeze spații comerciale și hotel, iar Corpul C va fi „remodelat și reamenajat”, spunea Toarcea în urmă cu doi ani.
TVS Brașov, una dintre cele mai „bătrâne” televiziuni din țară, și-a întrerupt emisia pe 4 ianuarie 2016, după mai bine de 20 de ani de existență în peisajul media brașovean. După 3 luni, CNA avea să retragă licența televiziunii brașovene.
La TVS Brașov s-au lansat nume importante ale peisajului media de dinainte și după anul 2000, printre care și un fost secretar de stat, Marius Fecioru, dar și „Nașul” conspiraționist Radu Moraru sau Nora Dudiță, fostă Buda.