Angajatorii din industria HoReCa întâmpină în continuare greutăți când vine vorba de recrutare, chiar dacă ne aflăm în plin sezon estival. Principalele motive sunt pierderea încrederii candidaților în HoReCa, dar și lipsa celor cu experiență relevantă.
Importul forței de muncă, soluția pentru lipsa candidaților
Sunt și vești buni pentru cei care vor să lucreze în acest domeniu. Salariile au crescut cu până la 20% comparativ cu 2019. Acest lucru este susținut de mai mult de jumătate dintre reprezentanții companiilor participante la sondaj. În unele cazuri, salariile medii depășesc chiar și 4.000 de lei. Totodată, peste 30% dintre angajatorii din HoReCa susțin că volumul recrutărilor va crește din toamnă.
„Angajatorii din România și-au pus problema importului de angajați din străinătate încă de dinainte de pandemie, în special cei din HoReCa sau producție. Deși anul trecut recrutările angajaților străini au fost puse pe pauză din cauza restricțiilor impuse de pandemie, lipsa de candidați a determinat angajatorii să revină la această strategie”, explică Roxana Drăghici, Head of Sales la eJobs România.
Peste 85% dintre angajatorii din industria HoReCa recrutează
În momentul de față, peste 85% dintre angajatorii participanți la sondaj recrutează, dar candidații întârzie să apară. Se pare că 44% dintre aceștia au până la 5 poziții deschise, 25% au nevoie de până la 10 noi angajați, iar 17% au și 20 de posturi disponibile. Companiile din industria HoReCa sunt nevoie să apeleze la importul de forță de muncă din cauza acestui deficit, 23% menționând că deja folosesc soluția pentru a-și acoperi nevoile de recrutare.
„Piața muncii și-a revenit la nivelul de dinaintea pandemiei, iar în unele domenii business-urile au depășit acest nivel. Deși angajatorii din HoReCa întâmpină în continuare dificultăți în recrutare, suntem optimiști că salariile și beneficiile, dar și reabilitarea imaginii industriei odată cu deschiderea sa la turații maxime vor atrage din nou candidați către acest sector”, mai spune Roxana Drăghici.
Beneficiile pe care le pot obține candidații din HoReCa au fost diversificate în ultimul an. Angajatorii oferă acum:
- tichete de masa – aproape 60%;
- prime de sărbători – 32%;
- training-uri pentru perfecționarea cunoștințelor – 24%;
- decontează transportul – 24%.