Maternitatea Brașov ar urma să își extindă spațiile de spitalizare și consultații pentru a putea oferi condiții mai bune pacientelor, ținând cont că și cererea a crescut.
Proiectul vizează transformarea vechii clădiri administrative și a anexelor acesteia în spații medicale, în acest sens fiind realizat proiectul tehnic pentru lucrări.
În vederea demarării acestora, Consiliul Județean Brașov a obținut autorizația de construire, urmând ca apoi să fie selectat și un constructor. Potrivit acestui document, una dintre anexe ar urma să fie desființată și să fie amenajată o pasarelă, care va face conexiunea cu celelalte corpuri de clădire, cu lift interior. Clădirea care va intra în șantier va rămâne la un regim de înălțime de 2 etaje și mansardă. Astfel, procentul de ocupare a terenului după lucrări va fi de 38,85%, iar raportul dintre suprafața construită desfășurată a clădirii și suprafața terenului pe care este amplasata clădirea (CUT) va fi de 1,62.
După realizarea acestei investiții, întreaga policlinică a maternității va fi mutată în acest imobil, iar în actualele spații în care funcționează ambulatoriul vor fi amenajate noi saloane pentru pacientele internate. Zona administrativă ar urma să fie restrânsă doar la un singur etaj.
Pe durata lucrărilor, Ambulatoriul ar urma să fie mutat în clădirea Ginemedica, astfel încât activitatea medicală să fie nu fie afectată.