Viceprimarul Flava Boghiu a anunțat astăzi primul proiect cultural din Ghidul Cultural 2021 cofinanțat de Primăria Brașov, „Săptămâna Comediei”, eveniment de teatru și film care se va desfășura în perioada 2 – 8 august, la Teatrul Sică Alexandrescu și la Bastionul Țesătorilor. Pe lângă acest eveniment organizat de Asociație Culturală Fanzin, alte 22 de proiecte depuse de operatori culturali privați au obținut finanțare în această etapă. Valoarea totală a cofinanțării celor 23 de proiecte este de peste 1,8 milioane de lei. Restul sumei, de 1,1 milioane lei, va fi redistribuită către proiectele care au obținut punctajul minim de 70 de puncte, dar nu s-au calificat în prima etapă.
,,Mai avem un milion o sută de lei care încă nu au fost distribuiți în prima etapă de evaluare. Această sumă rămâne pentru proiectele care au obținut punctajul, dar nu au mai fost fonduri disponibile pe categoria tematică, precum și pentru cele care, după contestație, întrunesc punctajul minim necesar. Așadar, dintre proiectele care nu au primit finanțare în prima etapă, șansele sunt ca acestea să primească în a doua etapă, în funcție de reevaluare. Este vorba de o redistribuire, nu va exista o a doua etapă în acest an de evaluare a proiectelor culturale. În cadrul primei etape va fi și această parte de redistribuire pentru cele care nu au primit finanțare. Sperăm ca săptămâna viitoare să anunțăm toate proiectele care vor primi finanțare în acest an, fie că au trecut în prima etapă de evaluare sau în a doua, la redistribuire. Aceste proiecte culturale se derulează până la sfârșitul anului, însă majoritatea se concentrează pe perioada verii, pentru că multe dintre acestea sunt în aer liber, este și vacanță, și este momentul să ne bucurăm de oraș”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.
Recordurile culturale ale lui 2021
Viceprimarul le-a reamintit celor prezenți că 2021 este anul cu cele mai multe recorduri din punct de vedere cultural: cea mai mare alocare bugetară pentru cultură (peste 50 de milioane de lei), cea mai mare sumă alocată cofinanțării proiectelor culturale derulate de operatori privați, cea mai mare sumă care se poate acorda unui singur proiect(400.000 de lei), acordarea de finanțări pentru proiecte din 11 arii tematice, primul an în care Filarmonica și Opera au o stagiune estivală comună, cu peste 30 de concerte în aer liber, ce au loc în perioada iulie – septembrie.
5 piese de teatru vor intra în competiție la Săptămâna Comediei. Vezi aici programul complet al celei de-a VIII-a ediții a festivalului
Săptămâna Comediei vine cu mai multe noutăți la această ediție, ce de-a opta. Astfel, evenimentul se va desfășura sub forma unei competiții, în care sunt înscrise 5 dintre cele 7 piese jucate în cadrul evenimentului. În plus, festivalul aduce mai multe activități, pe lângă teatru: în fiecare seară, la Bastionul Țesătorilor, publicul se va putea bucura de filme de comedie clasice, începând cu ora 21.30, iar sâmbătă și duminică, de la ora 10.30, cei mici vor avea parte, tot la Bastionul Țesătorilor, de două două spectacole de teatru pentru copii. Intrarea la seara de film și la teatrul pentru copii este gratuită.
Muzicalul Familia Adams, un spectacol eveniment pentru Brașov
,,Începând cu ediția din acest an, festivalul are două secțiuni: secțiunea de teatru și cea de film. O altă noutate este că secțiunea de teatru este competițională, avem cinci spectacole în competiția secțiunii. Sunt piese selectate după anumite criterii – premiere în Brașov și cu producția în ultimii doi ani. Sunt piese de la companii importante de teatru din București, de la Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie, Teatrul Național București,Teatrul Act,Teatrul Grivița 53. Sunt și două piese în afara competiției, o piesă de la Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov, și închidem festivalul cu seara de gală de decernare a premiilor și cu muzicalul Familia Adams, un spectacol eveniment pentru Brașov. De la început am avut această viziune, ca festivalul să fie o sărbătoare a orașului și anul acesta am prins și noi curaj și avem această secțiune nouă de film, care se va desfășura la Bastionul artiștilor în fiecare seară de la 21.30, cu intrare gratuită, iar pe viitor, da, ne dorim să adăugăm și o secțiune de muzică și o secțiune de stand-up comedy – mai ales că noi avem experiență, am organizat în Brașov Festivalul de Stand-Up Comedy, «Stand-Up Fest»- și vrem cumva să devină o parte din Săptămâna Comediei și, la fel, ne-am dori să avem și o secțiune de teatru de stradă. Până în acest moment, avem deja un spectacol sold-out, «Doi pe o bancă», de la Teatrul de Comedie, iar în maxim o zi, pentru că mai sunt foarte puține bilete, undeva la 5-6 bilete, la «Noii infractori», de la Teatrul Național din București, și «Dagostea durează trei ani», de la Teatrul Grivița. Oricum, noi sperăm că până la începerea evenimentului, toate spectacolele vor fi sold-out, mai ales că în acest an am fost nevoiți să jucăm doar cu 70 la sută din capacitatea sălii Teatrului Sică Alexandrescu”, a precizat Marian Gîlea, directorul Asociației Culturale Fanzin, organizatorul festivalului.
Referitor la latura competițională a festivalului, un juriu de profesioniști în arta dramaturgică vor acorda 5 premii: Cel mai bun Actor, Cea mai bună Actriță, Premiul pentru Regie, Cel mai bun Spectacol și Premiul Special al Juriului.
Cele 5 spectacole de teatru aflate în compețitie sunt:
– Noii infractori – spectacol prezentat de Teatrul Național București;
– Doi pe o bancă – spectacol prezentat de Teatrul de Comedie;
– Thailanda – spectacol prezentat de Teatrul Nottara București;
– Dragostea durează 3 ani sau Mega petrecere de divorț – spectacol prezentat de Grivița 53;
– Rosto – spectacol prezentat de Teatrul Act București.
Juriul este format din criticii de teatru Ion Parhon și Maria Zărnescu, și Dan Cogălniceanu, directorul teatrului Sică Alexandrescu din Brașov, teatru care este și gazdă a festivalului.
Programul și mai multe detalii despre festival sunt disponibile pe site-ul oficial al festivalului, pe pagina de Facebook sau în ghidul oficial al festivalului.