Construcția pasajului hobanat dintre Gară și Tractorul rămâne deocamdată în aer, după o serie de dezbateri la care au participat atât simpli brașoveni, cât și specialiști în arhitectură și urbanism. Astfel, primarul Allen Coliban a declarat ieri cu ocazia unei inspecții la șantierul de la Pasajul Fartec că, în urma dezbaterilor s-a constatat că investiția nu este agreată de brașoveni, este prea scumpă, aproximativ 50 de milioane de euro și nu are nici sursă de finanțare, dar și că nu mai corespunde actualelor cerințe de mobilitate ale Brașovului.
Allen Coliban a precizat că în cadrul dezbaterii publice au fost propuneri de regândire a strategiei de mobilitate a municipiului Braşov, susținând că în proiectul acestui hobanat nu erau prevăzute benzi speciale pentru biciclişti şi pentru transportul în comun, care sunt o prioritate la ora actuală. Astfel, actuala administrație va începe demersurile, respectiv efectuarea unui studiu de fezabilitate pentru amenajarea unui pasaj hobanat între noua zonă rezidențială Tractorul și Calea Feldioarei – Dedeman.
Care erau cerințele inițiale din proiectul hobanatului Gară -Tractorul
Totuși, potrivit proiectului iniţial, pasajul hobanat de la Gară urma să fie proiectat cu 4 benzi, câte 2 pe sens, şi piste pentru biciclişti pe fiecare sens, cu o lăţime de 2 metri fiecare. Acesta urma să aibă o lungime totală de 761 de metri şi 14 deschideri între piloni la care se adaugă zona hobanată, respectiv peste linii, unde deschiderea e de 160 de metri. Înălţimea pilonului principal, care să susţină cablurile în zona hobanată, era la 47,12 metri. Accesul pe pasaj, în direcţia Tractorul, urma să se facă doar dinspre sensul giratoriu Hărmanului-Vlahuţă-Gării, pe două benzi. Potrivit temei de proiectare, cei care ar merge pe direcţia Hărmanului-Vlahuţă spre Gară, în zona rampelor de acces ale pasajului, ar urma să intre într-un pasaj subteran, pe două benzi. Ieşirea de pe pasajul hobanat urma să se facă în ambele direcţii de mers (atât spre gară, cât şi spre sensul giratoriu, Hărmanului-Vlahuţă-Gării).
Primăria vrea să construiască un pasaj care să lege noua zonă rezidențială din Tractorul de DN 13. S-au alocat 500.000 de lei pentru documentațiile tehnice preliminare
Un comentariu
Dar asta nu este o știre este o nesimțire crasă. Proiectul este gata, avizele sunt luate si se renunta pentru ca asa vrea primarul si nustiu ce urbanisti. Unde a-ți fost pana acum d. lor „urbanisti”, ca proiectul asta este in lucru de cativa ani si este neoie de el. S-au facut tot felul de studii de trafic, necesitati si impact, si voi veniti acum si spuneti ca nu este cazul. Aveți toata documentatia tehnico-economica, cautati finantare ca de aceea sunteți functionari in primărie, daca nu stiti cum plecati si lasati pe alții.
Eu nu cred ca la faza SF/DALI nu s-a cautat finantare, poate chiar exista sau este în curs de aprobare.
Mai vreți si un alt pasaj superior in alta zona? Faceți toate studiile necesare si vedeți daca se justifica.
Dacă pasajul care are deja toată documentatia necesară pentru a fi execut nu se va efectua, atunci cine hotărăște sa nu sa faca sa suporte pe persoana fizica toate cheltuielile de pana acum.