ADP Sector 1 a încheiat un contract de salubritate în valoare de 62.900 de lei (aproape 13.000 de euro) cu firma Brai-Cata, care gestionează colectarea deșeurilor menajere de la populație în mai multe cartiere din Brașov, în 23 iulie 2021, ziua decretării stării de alertă în Sectorul 1, potrivit anunțului de atribuire publicat în SEAP.
Acordul cu Brai-Cata a fost semnat după ce Comitetul pentru situații de urgență Sector 1 a decretat stare de alertă din cauza gunoaielor neridicate de Romprest și după ce prefectul Capitalei și-a dat acordul pentru starea de alertă.
Contractul a fost atribuit prin încredințare directă și presupune colectarea a 100 de tone de deșeuri necontrolate de pe spațiile verzi din Sectorul 1.
Tariful Brai-Cata este de 629 de lei pe tonă fără TVA, însă – potrivit salubriștilor consultați de G4media.ro – e vorba de un tarif all-inclusive pentru serviciile de colectare, transport, sortare și depozitare a deșeurilor municipale.
Potrivit unei anexe cu tarifele actualizate a contractului dintre Primăria Sectorului 1 și Romprest, operatorul care deține monopolul în sector pentru 25 de ani percepe 159 lei, fără TVA, pentru colectarea unei tone de deșeuri municipale. Însă Romprest mai ia 64 de lei pentru transportul fiecărui metru cub de deșeuri. Potrivit reprezentanților Romprest, un metru cub de deșeuri are cam 350 de kilograme. Prin urmare, transportul la Romprest ar mai costa 184 de lei fără TVA pe tonă. Așadar, colectare plus transport pe tonă ar fi 343 de lei.
Potrivit documentelor companiei publicate în Monitorul oficial, Brai-Cata este deţinută de acţionarul unic Constantin Petrescu, de 53 de ani, din Râmnicu Vâlcea.
Petrescu a devenit acționar unic în august 2017, când acționarul majoritar de până atunci, firma de salubritate Urban din Vâlcea, a ieșit din acționariatul Brai-Cata. Potrivit documentelor companiei, Urban a fost acționar majoritar la Brai-Cata din 27 februarie 2008 până în 23 august 2017.
Compania de salubritate Urban din Vâlcea este acum în insolvenţă. Firma îi aparţine lui Teodor Gabriel „Doru” Florescu (58% din acţiuni), potrivit datelor de la Registrul Comerțului. Într-un document al Brai-Cata din 2015, Florescu apare ca ”împuternicit” director al sucursalei din Vâlcea al companiei Brai-Cata.
În plus, Constantin Petrescu este asociat cu soţia lui Doru Florescu, Cristiana Clara, în firma KTP Pescom SRL. Din 2005, Urban, actuala Brai-Cata, a preluat serviciul de salubirtate în jumătate idn Brașov, ocupându-se până acum doi ani și de curățeania domeniului public în respectivele cartiere, până când s-a efectuat o nouă licitație, iar activitatea este derulată doar de Comprest SA în întreg orașul.