Membrii comunității evanghelice din Cincu au motive de bucurie. După zeci de întâlniri, ani de vise, proiecte și eforturi susținute, au început lucrările de reabilitate a Bisericii Fortificate din Cincu.
În cadrul unei conferințe de presă, Parohia Evanghelică Cincu a anunțat începerea lucrărilor în cadrul proiectului „Lucrări de reparații, conservare și introducere în circuitul turistic al ansamblului Bisericii Fortificate Evanghelică Cincu”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
„Este un proiect care a început greu, dar până la urmă lucrurile intră pe un făgaș normal. Sunt convinsă că o să reușim având oameni extraordinari alături. Avem sprijinul Consistoriului Superior, al firmei de consultanță extraordinară, care este întotdeauna altături de noi, al dirigintelui de șantier, al doamnei curator, care este trup și suflet implicată în proiect. Ne bazăm pe dânsa că o să fie ochiul nostru critic, împreună cu domnul și doamna Reger. Este într-adevăr o dorință comună ca acest proiect să fie un succes. Și va fi”, a declarat Ioana Matei, reprezentantul împuternicit al decanului districtual în proiect.
Bugetul proiectului este de peste 500.000 de euro
Parohia Evanghelică Cincu va implementa proiectul care va avea o valoare totală de aproximativ 2,775 milioane lei (suma reprezentând valoarea totală a proiectului conform contractului), din care cca 2,643 milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă.
Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect în Regiunea Centru.
Digitalizarea obiectului de patrimoniu
În afara restaurării și consolidării, proiectul are ca scop punerea în valoare a monumentului. Se propun o serie de intervenții absolut necesare asupra acestuia, cu rol de asigurare a integrității și stabilității construcțiilor și cu rol de a înlătura factorii care pun în pericol starea sa. Toate intervențiile prevăzute vor fi în spiritul regulilor restaurării și conservării monumentelor istorice.
Se urmărește totodată și digitalizarea obiectivului de patrimoniu, precum și întocmirea și operaționalizarea unui plan de marketing cu acțiuni socio-culturale care să îl consacre în calitate de centru de atracție turistică și să conducă la creșterea numărului de vizitatori. Prin această investiție se dorește creșterea atractivității turistice a zonei prin punerea în valoare și utilizarea durabilă a obiectivului de patrimoniu Ansamblul Bisericii Fortificate Cincu și introducerea acestuie în circuitul real și virtual.
„Trebuie intervenit cât mai bine”
Cornel Furdui, reprezentantul constructorului Taco Impex, s-a arătat optimist într-o bună colaborare cu cei implicați în proiect, dar și în derularea cu succes a lucrărilor. La rândul său, arhitectul Emil Crișan a afirmat că „trebuie intervenit cât mai bine, să nu dispară natura de monument pe care noi îl conservăm prin aceste fonduri europene, pentru că asta e sarcina principală, de a perpetua monumentele în condițiile în care intervențiile sunt de natură să respecte tehnologia și criteriile de conservare”.
„Pornim într-o situație destul de dificilă din punct de vedere al vremurilor și, după o pandemie de un an, ne aștepată altă pandemie, cea financiară, care se traduce în inflație. Înteleg că este o problemă delicată pentru constructor în ceea ce privește respectarea unui program tehnic, cu materiale, cu prețuri. Să sperăm că, din aproape în aproape, găsim soluții la fiecare dintre aceste probleme”, a mai adăugat Emil Crișan.
„Acest monument istoric este al Bisericii”
Echipa formată la Cincu se va baza pe sprijinul Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice.
„O să încercăm, cum am încercat și în alte proiecte, să accesăm niște fonduri din Germania, parte nerambursabile, parte cu dobânzi reduse, pentru a ajuta acest proiect. Nu este prima dată când ne implicăm. Acest monumet istoric, ca multe altele, este al Bisericii”, a specificat Daniel Herciu, director economic la Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice.
Cei care va urmări pas cu pas desfășurarea lucrărilor este Gheorghe Muntea, reprezentant diriginte de șantier din partea beneficiarului.
„Societatea pe care o reprezint desfășoară această activitate de peste 20 de ani, peste tot în țară, pe clădiri monument istoric, precum și pe clădiri civile și industriale. Doresc și sper într-o colaborare cât mai bună cu partea de proiectare, constructor, consultanță și toți factorii implicați”, a declarat Gheorghe Muntea.
Biserica Fortificată din Cincu este închinată Fecioarei Maria și reprezintă una dintre cele mai mari bazilici romane situate într-o localitate săsească din România. Prin modul de poziționare a construcției pe o colină aflată între răurile Olt și Hârtibaciu, ce prezintă trei laturi foarte abrupte, biserica este considerată o bazilică unică, întrucât apărarea sa se făcea doar pe partea de vest a dealului.
Aceasta a fost construită în satul Cincu din județul Brașov de către coloniștii germani la mijlocul secolului al XIII-lea. Piesa de rezistență a bisericii este altarul care reprezintă necredința apostolului Toma, având o piatră de altar pe care sunt inscripționate cuvintele lui Iisus către Toma.