
Societatea comercială Consilprest SRL, aflată în subordinea Consiliului Județean Brașov, merge mai mult pe pierdere de ani buni și a ajuns să aibă acum o datorie de peste 1 milion de lei. În contextul în care societatea nu are perspective devină profitabilă, aleșii județeni au decis să nu mai „pompeze” bani în aceasta și să o reorganizeze. Una dintre măsuri va fi aceea de a renunța la activitatea acesteia de alimentație publică și catering, astfel că Bistro 2003 pe care îl administrează ar urma să fie transformat în spații de birouri. „Prognoza este că, într-un an sau doi, societatea se va închide. Probabil că activitatea de catering şi cea de alimentaţie publică de la Bistro 2003 se va opri. Nu pot spune exact dacă acest lucru este prevăzut pentru data de 1 iulie sau 1 august, dar, cu siguranţă, în continuare, această activitate va fi oprită. Acolo se doreşte mutarea unor structuri aflate în subordinea Consiliului Judeţean Braşov şi care acum funcţionează în spaţii închiriate”, a explicat consilierul județean Ciprian Sterpu, citat de Bzb.ro.
Singura activitate profitabilă a Consilprest este administrarea terenurilor de tenis de la Baza Olimpia, de care probabil se va ocupa în continuare. Societatea avea luna trecută datorii de 712.000 lei, la ANAF, de 81.000 de lei, la furnizorii de utilități, de 368.000, la CJ Brașov, în urma unui proces pierdut de Consilprest și alte 6.000 de lei, r devenţa pentru administrarea Bazei Olimpia.