În anul 1962, regizoarea Elisabeta Bostan a turnat la Brașov primul său film de lungmetraj, drama „Puştiul”. În arhiva Studiourilor Buftea au rămas câteva imagini de atunci, care au imortalizat cum era viața și cum arăta orașul la acea vreme. „Mare noroc că Brașovul a atras dintotdeauna echipele de filmare ale Studioului Cinematografic Buftea, având sansa imortalizarii orasului acelor ani. Marturie pentru noi, cei de astazi si cei din viitor”, au scris cei care administrează pagina Facebook „Brașov orașul sufletului meu” și care au publicat recent o parte dintre fotografiile de atunci ale Studiourilor Buftea.
În imagini se poate vedea imaginea de oraș medieval pe care o avea Brașovul, care începea să se împletească cu modernitate, în zona Centrală și Șchei apărând deja liniile de troleibuze, iar în Livada Poștei fiind edificată Casa Armatei.
Filmul „Puștiul”, turnat la Brașov în anii ’60, a fost vizionat de 1.591.668 de spectatori în cinematografele din România, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31 decembrie 2014 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei.
Pe 1 martie anul acesta Elisabeta Bostan, care a fost și scenaristă de film şi profesor universitar, fost decan al Facultăţii de Film din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), a împlinit 90 de ani. Ea s-a remarcat mai ales pentru regia de filme pentru copii, cărora le-a dedicat cea mai mare parte a realizărilor sale cinematografice, folosind adesea ca sursă de inspiraţie operele unor autori consacraţi, precum Ion Creangă, Cezar Petrescu sau Petre Ispirescu.