În 2015, municipalitatea braşoveană a cedat Ministerului Justiţiei, un teren cu o suprafaţă de 6.000 de metri pătraţi în Centrul Civic (pe latura dinspre b-dul Mihail Kogălniceanu), în vederea amenajării unui Palat al Justiției, ținând cont că o parte dintre instanțe funcționează în spații improprii, în diverse clădiri.
Acum, pe masa Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism (CTATU) a ajuns documentația de modificare a Planului Urbanistic Zonal pentru acest perimetru, ținând cont că reglementările urbanistice în vigoare datează din 2009. Cei 13 membri ai comisiei de specialitate au considerat însă inoportună prevederea ce vizează amenajarea unui Palat al Justiției, astfel că au cerut o nouă revizuire a temei de proiectare pentru PUZ. „Amplasarea functiunii de Palat de Justiție în aceasta zona este inoportuna din punct de vedere urbanistic (asigurarea acceselor si fluxurilor necesare), fiind necesara integrarea unor functiuni culturale, a unor spatii verzi ample corelate cu dezvoltarea unei structuri urbane coerente”, este motivarea membrilor CTATU.
Conform PUZ-ului aprobat în 2009, pentru Centrul Civic este propusă amenajarea a două zone cu funcțiune mixtă: birouri, hotel, comerț. La vremea aprobării acestei documentații, printr-un amendament propus de un consilier local, a fost interzisă funcțiunea de locuințe.