Discuțiile de introducere a unor curse metropolitane RATBV spre stațiune Predeal, demarate de mai mult timp, se vor materializa într-un final. Astfel, în ședința Consiliului Local Brașov de vineri ar urma să fie supus dezbaterii studiul de oportunitate pentru etapa de extindere a serviciului public de transport persoane în Predeal, oraș membru al Asociaţiei Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Braşov, precum și modificarea contractului de Delegare a Gestiunii Serviciului de Transport Public Local de Călatori al operatorului RATBV.
Noile curse ar putea devenit operaționale într-un termen maximal de trei luni. În prezent, RATBV operează 15 curse metropolitane spre localitățile Cristian, Ghimbav, Râșnov, Codlea, Hălchiu, Feldioara, Sânpetru, Bod, Hărman, Prejmer, Vama Buzăului, Tărlungeni și Budila. Procesul de extindere vizează curse și spre Zărnești.
3 comentarii
Salutam initiativa Asteptam de mult Locuitorii Timișului de Sus sunt vitregi Au un 17 barat pana la benzinăria din Timisul de Jos și ne este f greu Am fi dorit sa finalizați lucrările ptrSTABILIREA GRANIȚEI BV METROPOLITAN SI PREDEAL Sunt locuitori în Timisul de sus care plătesc impozite la Primăria Brasov???!!!
Buna ziua nu este transport spre Dumbrăvița ratbv