Deși este una dintre cele mai căutate destinații agroturistice, Branul nu a reușit să obțină statutul de stațiune de interes național, tocmai din cauza problemelor pe care le are la capitolul infrastructură. Lucrurile se datorează și faptului că în ultimii ani, comuna a rămas practic fără administrare, din cauza situațiilor de incompatibilitate de la nivelul conducerii Primăriei, dar și din cauza orgoliilor politice.
Tocmai de aceea, problemele se țin lanț. În satul Șimon se lucrează de mai bine de un an la introducerea canalizării, astfel că drumul este destul de deteriorat. Odată însă cu ploile abundente din ultima perioadă, pe lângă gropi au apărut și alte probleme, cauzate de faptul că rigolele de pe marginea drumului nu au mai fost decolmatate. Astfel, apa se scurge pe carosabil, iar hârtoapele acoperite cu apă devin capcane mai ales pentru cei care nu cunosc drumul. Un localnic ne-a trimis o filmare în care ne prezintă cam cum se circulă pe drumul Șimonului, acoperit de ape, pe unde „gospodarii satului” nu se înghesuie să mai curețe și șațurile de lângă drum. Plimbările pe jos sunt destul de riscante, deoarece riști să faci o baie fără să vrei, dar și un „tratament” cu nămol.
Acestea nu sunt singurele probleme. Cum încă nu există canalizare, mulți localnici își deversează „surplusul” din fose direct în pârâu, lucru ce se simte destul de bine în aer când plouă, când majoritatea se gândesc să facă astfel de „activități”, pe care le va spăla repede apa.
Astfel, dintr-o zonă căutată pentru aerul curat și peisajele pitorești satul se va transforma într-un loc pe care mulți îl vor evita din cauza mirosurilor pestilențiale și a problemelor de infrastructură.