Aproximativ 360 de studenți au solicitat, motivat, să rămână cazați peste vară, în căminele Universității Transilvania, pentru că lucrează, sunt în practică sau intership. Potrivit prorectorului cu studenții și legătura cu mediul economic și socio-cultural al Universității Transilvania Brașov, prof. dr.ing. Daniel Munteanu, pentru ei, deschis vga fi căminul 12, de pe Colină. „Dacă va fi nevoie, vom extinde și la Căminul 11. Tariful este cel specific unui student cu taxă, deci fără subvenție”. Mai exact, 475 de lei pe lună. Pe de altă parte, în cămin, peste vară, vor putea sta și absolvenți ai studiilor de licență care se înscriu la masterat la Unitbv și care lucrează. Ei însă vor trebui să facă dovada că lucrează și că au fost admiși la un program de masterat al Unitbv, până cel târziu în 29 iulie.
De asemenea, Universitatea Transilvania poate oferi, în perioada înscrierilor la facultate, cazare pentru studenții care susțin probe de admitere sau teste de aptitudini. Costul este de 40 de lei pentru un loc, pe zi, potrivit aceleiași surse.
Cât despre cazările din următorul an universitar, studenții care vor un loc în cămin din toamnă, trebuie să completeze o cerere de precazare, online, până în 31 iulie. Mai multe detalii sunt pe site-ul Universității, unitbv.ro.