RATBV, compania de transport public controlată de municipiul Brașov, a încheiat anul 2020 cu afaceri de 111,74 milioane de lei (22,80 milioane de euro), în creștere cu 4,5% față de business-ul atins în 2019, de 106,85 milioane de lei. Profitul companiei a urcat cu 18,6%, de la 3,64 la 4,32 milioane de lei, arată datele financiare transmise Ministerului Finanțelor Publice. În perioada analizată, compania și-a redus numărul mediu de angajați de la 804 la 783 de persoane.
Operatorul de transport al Braşovului, RATBV SA, a primit anul trecut de la bugetul local al municipiului o subvenţie totală de 65,7 milioane de lei. Banii au fost alocaţi pentru a acoperit diferenţa dintre preţul plătit de călători pentru bilete şi abonamente şi cel real. Subvenţia a fost suplimentată pe parcursul anului trecut şi din cauza pierderilor datorate restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19. Prin comparaţie, în anul 2019, RATBV a avut aprobată o subvenţie de 33,4 milioane de lei, însă a făcut şi unele economii, astfel că s-au utilizat mai puţin cu aproape 3 milioane de lei, respectiv 30,77 milioane de lei din subvenţie, potrivit contului de execuţie pe 2019.
La aceşti bani de subvenţie operatorul a mai primit şi alte sume alocate drept compensaţie pentru gratuităţile şi alte facilităţi acordate diferitor categorii sociale, cum ar fi elevii sau pensionarii, care au fost însă mai mici faţă de acum doi ani, dat fiind faptul că deplasările au scăzut din cauza pandemiei.
De exemplu, din fondurile prevăzute la început de 2020, în sumă de 7.650.000 lei, au fost efectuate plăţi în valoare de 6.060.680 lei pentru plata transportului diferitelor categorii de persoane: pensionari, veterani, revoluţionari sau donatori de sânge. În 2019, pentru aceste categorii se plătiseră de la bugetul local 10.373.090 lei.
S-au făcut însă şi plăţi în valoare de 3.816.490 lei pentru acordarea de abonamente pentru elevi şi studenţi (cu mult mai puţin faţă de 2019 când s-au alocat de la bugetul local pentru facilităţile acordate acesto categorii 15.815.220 lei), iar pentru gratuitatea oferită persoanelor cu handicap conform HCL nr. 611/2016, RATBV a mai primit 1.222.900 lei, faţă de 1.347.170 lei, acum doi ani.
75% din costuri sunt de fapt subvenţionate
Primarul Allen Coliban a precizat că, în prezent, transportul public este subvenţionat în procent de aproximativ 75%. Astfel, costul real al unei călătorii ar fi de aproximativ 10 lei, nu doar 2,5 lei cât se plăteşte efectiv. Într-un interviu acordat revistei de business Forward Braşov, Allen Coliban a precizat că plătim un cost pe kilometru, printre cele mai mari din ţară, respectiv anul acesta ar urma să crească de la 9,4 lei la 9,6 lei/km în cazul autobuzelor şi 15,8 lei pe km în cazul troleibuzelor, deşi vârsta parcului auto a scăzut şi avem mai mult transport electric. „Acesta este practic un indicator principal al performanţei economice. Toate societăţile de transport public sunt datoare să-şi facă un audit tehnico-economic, care să stea la baza fundamentului costului pe kilometru. RATBV merge însă pe estimări vechi, pe care le-a indexat cu rata inflaţiei şi lasă o zonă de necunsocut, respectiv unde avem pierderi de fapt. Trebuie să vedem, de exemplu, de ce Timişoara are 7 lei/km şi noi 9,6 lei/km. Aceste costuri înseamnă o subvenţie de 60 de milioane de lei pe an”, a explicat Coliban. Tocmai pentru a se optimiza costurile şi vedea ce pierderi sunt ar urma să fie efectuat şi un audit la operatorul de transport.