Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov s-a judecat cu Biserica Evanghelică, după ce o parte dintre spațiile pe care le utilizează pe strada Apullum au fost retrocedate instituției de cult, care a pretins sume drept chirie, precum și alte despăgubiri. Potrivit unei decizii irevocabile a Curții de Apel Brașov publicată și citată de Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere, instituția are de plată acum Bisericii aproximativ 240.000 de euro, respectiv 700.000 de lei și 100.000 de euro.
„Conform hotărârii Curții de Apel Brașov, Protecția Copilului a fost obligată să plătească, până la eliberarea și predarea efectivă a spațiilor ocupate de către aceasta, situate în Brașov pe strada Apullum nr.1-3, corpurile I-II, suma de 1455 euro/lună, începând cu data de 01.03.2015! Prin aceiași decizie, Curtea de Apel Brașov, a dispus și evacuarea de către Protecția Copilului Brașov a spațiului ocupat de către aceasta, situat în Brașov strada Apullum nr.1-3, corp II. Decizia a fost pronunțată la data de 25.02.2020 în dosarul nr.4194/62/2011”, au explicat cei de la ASUM.
Potrivit decizie irevocabile, recursul a fost depus după termen și a fost respins, iar cel al Consiliului Județean, chemat în garanție, a fost considerat nefondat de către magistrați.