Pe mai multe străzi din Săcele, dar și în curtea spitalului din oraș a fost semnalată prezența unor urși, astfel că edilii au început să facă demersurile pentru relocarea acestora, dar, această decizie trebuie să fie luată de către Ministerul Mediului. „La dispeceratul Primăriei Săcele dar și la telefonul de urgență 112 au fost înregistrate numeroase apeluri care menționau prezența urșilor pe aceste străzi. La acțiunile de izgonire a urșilor au participat echipe de jandarmi și polițiști locali, fiind emise și avertizări Ro Alert pentru locuitorii din zonele «vizitate» de urși. În urma acestor evenimente neplăcute autoritățile locale din Săcele au transmis solicitări de prindere și relocare, în regim de urgență, a acestor animale sălbatice către Prefectura Brașov, către gestionarii fondului de vânătoare de unde provin acești urși, către Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din Brașov, către Agenția pentru Protecția Mediului Brașov.
În răspunsul primit de edili de la APM Brașov se menționează că autoritatea care poate emite un acord privind capturarea, relocarea sau recoltarea exemplarelor de urs și lup care constituie pericol public și/sau provoacă pagube materiale, cf. Ord Ministerului Mediului nr. 203/2009 și 724/2019 este MMAP prin direcția Biodiversitate. „De asemenea solicitarea pentru aceste acțiuni trebuie făcută de gestionarul faunei cinegetice din zonă, în speță Universitatea Transilvania Brașov. Pe această cale informăm cetățenii municipiului Săcele ca în cazul repetării unor astfel de evenimente să apeleze de urgență telefonul 112, solicitând intervenția trupelor de jandarmi, Jandarmeria fiind singura entitate care poate lua măsuri în acest sens. Asigurăm toți săcelenii că Primăria municipiului Săcele tratează cu maximă seriozitate astfel de cazuri dând curs de urgență tuturor solicitărilor primite”, au precizat reprezentanții Primăriei Săcele.