Compania Advanced Robotics din Braşov, care dezvoltă o soluţie ce permite instalarea unor asistenţi virtuali în magazine, hoteluri sau clinici, se află în prezent în discuţii pentru a obţine o finanţare cuprinsă între 300.000 şi 500.000 de euro, bani necesari pentru a putea finaliza produsul şi a putea scala proiectul atât pe plan local, cât şi internaţional.
În prezent, soluţia, numită Mercurio, se află în teste în magazinele Sony Center şi Mobexpert din zona Băneasa.
„Investiţia de până acum în produsul Mercurio se situează la circa 425.000 euro, bani proveniţi de la investitorii noştri şi din capitaluri proprii. Pentru etapa următoare suntem în căutare de fonduri şi am avut deja pitch-uri la VC-uri – am avut discuţii atât în România, cât şi în străinătate. Avem nevoie de o sumă cuprinsă între 300.000 şi 500.000 de euro pentru a putea finaliza produsul şi a începe scalarea atât la nivelul pieţei din România, cât şi la nivelul pieţei externe. Preconizăm că în iulie sau august vom finaliza prima rundă de investiţie“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation, la rubrica Start-up Pitch, Andreas Valentini, cofondator şi CEO al Advanced Robotics.
Ce face însă mai exact soluţia Mercurio dezvoltată de companie? „Mercurio vine cu ideea de a optimiza procesele de relaţionare cu clienţii astfel încât experienţa lor să fie mai bună şi satisfacţia mai ridicată. Este o platformă pentru crearea de angajaţi digitali sub forma unor asistenţi virtuali care comunică prin voce sintetizată de o platformă de inteligenţă artificială conversaţională şi care au o înfăţişare umanoidă generată de grafică 3D“, a explicat Dan Rotaru, cofondator şi business development manager în cadrul Advanced Robotics. El a adăugat că în acelaşi timp, dispozitivul are multiple funcţionalităţi pentru businessuri.
„Are şi o interfaţă pentru extragerea de date pentru analiză de business legate de utilizatori – demografice, stare, timp de acţiune etc., care ajută în general businessurile de retail să măsoare parametri de interacţiune cu utilizatorul şi efectul acţiunilor businessului, crescând astfel gradul de satisfacţie al clienţilor şi având posibilitatea să facă acest lucru la un cost mai redus decât acum.“