Autoritățile române au obligativitatea de a monitoriza atent cele două ferme de nurci în județul Brașov, potrivit unei decizii a Comisiei Europene.
La nivelul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) s-a vorbit din noiembrie 2002, despre amendarea a două acte normative și elaborarea unui plan de convergență. Astfel, se va putea conforma un nou Regulament al UE potrivit căruia statele membre trebuie să monitorizeze și să raporteze cazurile de infecție cu SARS-CoV-2 la nurci și enoți până în data de 31 martie 2022.
Vor trebui amendate HG pentru aprobarea acțiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale ( HG 1.156/2013) și Ordinul 35/20116 care aprobă tarifele aferente acțiunilor sanitar-veterinare cuprinse în respectivul Program.
„ANSVSA a demarat procedurile administrative în vederea amendărrii actelor legisative menționate, iar România beneficiază de metode de laborator validate și în conformitate cu prevederile din decizia de punere în aplicare (UE) 788/2021 se va elabora acest plan (de contingență n.red)”, a răspuns ANSVSA, pentru Economica.net.
Autoritățile din România și-au pus problema monitorizării nurcilor din cauza faptului că acestea ar putea, conform unor studii, să transmit SARS-Cov-2, în noiembrie 2020. Atunci, ca reacție la concluziile inițiale ale Centrului European pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor (ECDC) privind situaţia infecţiei zoonotice a nurcilor cu virusul SARS-COV-2 şi mutaţiile suferite în aceste gazde, ANSVSA a solicitat un punct de vedere al Consiliul Ştiinţific din cadrul Autorității.
Concluzia a fost că „la această dată, nu sunt date științifice clare şi nici motive suficiente ca să se intervină cu măsuri radicale, fiind adecvată aplicarea de măsuri moderate, dar că România trebuie să fie pregătită prin elaborarea unui plan de contingenţă şi prin validarea metodei de testare, în vederea diagnosticării noului virus SARS-CoV-2 la animale”.
În momentul de față, efectivele de nurci din cele două ferme din județul Brașov autorizate sanitar veterinar se află sub supravegherea medicilor veterinari, conform legislației naționale în vigoare.
„Operatorul economic are angajat un medic veterinar care supraveghează efectivele de animale și efectuează toate acțiunile sanitar-veterinare ale fermei, gestionând situația epidemiologică la nivelul fermei – mortalitate, morbiditate, acțiuni imunoprofilactice și tratamente. Totodată, la nivelul fermelor de nurci, au fost dezvoltate, în baza măsurilor dispuse de autoritățile competente în domeniul sănătate publică, programe de prevenire a infectării cu noul SARS-CoV-2 pentru personalul angajat”, au explicat pentru Economica oficialii ANSVSA.