Judecătoria Brașov a decis eliberarea condiționată a lui István Beke şi Zoltánt Szőcs, condamnați în 2018 la 5 ani de închisoare pentru terorism, notează publicația maszol.ro.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată de procurori.
Cei doi au putut să ceară eliberarea condiționată din mai 2020, de atunci fiind făcute patru astfel de cereri, dar toate au fost respinse de instanțele de judecată.
István Beke şi Zoltánt Szőcs, lideri locali ai Mişcării de Tineret 64 de Comitate, au fost condamnaţi, pe 4 iulie 2018, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la câte cinci ani de închisoare pentru acte de terorism şi instigare la acte de terorism. Aceștia plănuiau un atentat cu bombă la parada de Ziua Națională a României, la Târgu Secuiesc, în 2015.
sursa foto: Atlatszo