Social, Stiri Brasov

VIDEO Urmărește live prima eclipsă de Soare din 2021 / Soarele va fi acoperit în proporție de 89% în punctul de maxim al eclipsei

În prima eclipsă de Soare din acest an vom avea Soarele blocat aproape complet de către Lună, urmând ca joi, 10 iunie, pe cer să rămână vizibil doar un cerc de foc din steaua în jurul căreia orbitează Pământul, relatează Live Science.

Aceasta va fi prima din cele două eclipse de Soare ce vor avea loc în 2021, a doua urmând să aibă loc pe 4 decembrie.

Din păcate fenomenul de joi, numit eclipsă anulară va putea fi văzut în întreaga sa splendoare doar în câteva locuri din Emisfera Nordică – regiuni din Canada, Groenlanda și nordul Rusiei, potrivit NASA.

Însă o eclipsă parțială de soare – când Luna ia o „mușcătură” circulară din Soare, va fi vizibilă în mai multe zone din Emisfera Nordică, inclusiv România.

Chiar dacă de la noi din țară doar o fracțiune a eclipsei va fi vizibilă, vom putea să urmărim eclipsa anulară transmisă live online.

The Virtual Telescope Project din apropierea Romei va găzdui un nou livestream cu participare internațională de la observatoare din Canada. Acesta va putea fi urmărit pe site-ul web al VTP sau pe Youtube.

Eclipsa este transmisă de asemenea live de Observatorul Regal din Greenwich, Marea Britanie, evenimentul urmând să fie comentat de o mulțime de oameni de știință invitați.

Și, bineînțeles eclipsa va fi transmisă și de NASA.

Eclipsa parțială vizibilă din România

Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” a anunțat că joi după-masa din jumătatea de nord a țării se va putea vedea o eclipsă parțială de Soare, însă cu o acoperire foarte mică a Soarelui de către Lună.

Fenomenul va avea loc când Soarele se va afla sus pe cer și poate fi observat numai cu filtre speciale: filtru de sudură foarte închis la culoare sau filtru Mylar.


FOTO: ASTRO-URSEANU.RO
Pentru România eclipsa începe mai devreme în vestul și nord-vestul țării pentru că aceea este direcția din care vine umbra Lunii pe glob. Cel mai devreme eclipsa începe la ora 13:17 (ora României) și cel mai târziu la 14:08, în estul țării.

Acoperirea maximă se produce în nord-vestul extrem al țării, Satu Mare fiind cea mai mare localitate din țară de unde Soarele va fi acoperit în proporție de 2%. În centrul țării acoperirea Soarelui va fi minimă.


FOTO: ASTRO-URSEANU.RO

Ce este o eclipsă inelară

Acest fenomen astronomic are loc atunci când Soarele şi Luna sunt perfect aliniate cu Pământul. Dacă diametrul aparent al Lunii este mai mic decât cel al Soarelui, o parte a coroanei de foc rămâne vizibilă .

Aceasta este prima eclipsă inelară din anul 2021 şi a 16-a din secolul XXI.

Întreaga eclipsă inelară va dura în jur de 100 de minute, începând la răsăritul Soarelui în Ontario, Canada, și va traversa înspre nord până la momentul de maxim al eclipsei, în jur de 8:41 ora Groenlandei și se va încheia la apusul Soarelui în nordul Siberiei.

Faza de coroană de foc în care Luna acoperă 89% din Soare, va dura aproximativ 3 minute și 51 de secunde în fiecare punct de-a lungul acestui traseu.

În contrast, o eclipsă totală, care scufundă pentru scurt timp o parte a planetei în întuneric, apare atunci când diametrul Lunii corespunde exact cu cel al Soarelui, aşa cum este perceput fenomenul de pe Pământ.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Pe parcursul verii, toate căminele Universității Transilvania vor intra în lucrări de igienizare și reparații. „Se vor igieniza holurile comune
Aproximativ 360 de studenți au solicitat, motivat, să rămână cazați peste vară, în căminele Universității Transilvania, pentru că lucrează, sunt
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a anunţat, joi, la Ploieşti, că obiectivul de investiţii privind realizarea noului
Tribunalul Covasna a respins, ieri, recursul depus de Consiliul Local Brașov împotriva unei sentințe civile din luna aprilie prin care
Accidentul grav de telecabină din Italia de luna trecută, de la care au apărut recent și primele imagini din momentul
Localnicii din zona Prejmer –  Hărman - Tărlungeni trag un semnal de alarmă cu privire la problemele și riscurile pe
Centrul Civic a fost considerat de autoritățile brașovene o zonă neatractivă din punct de vedere imobiliar, chiar dacă cu ani
În contextul în care la 1 iulie 2021 se încheie perioada de aplicare a reducerii comerciale de către furnizorii de
Cele mai căutate joburi de pe platforma OLX au fost în ultimul an cele de ingineri, meseriaşi şi constructori, lucrători în
Astăzi, la orele 13:11, Dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov a fost sesizat prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de
La data de 17 iunie 2021, Poliția Municipiului Săcele a fost sesizată de către o femeie din municipiul Săcele, județul
Târgurile și talciocurile, închise încă de anul trecut din cauza pandemiei de COVID-19, vor fi redeschise începând din 1 iulie.
Ca multe alte comune din zona metropolitană Brașov și Hălchiul s-a dezvoltat din punct de vedere imobiliar, însă autoritățile nu
Adriana Miron, consilier al primarului Allen Coliban, este în centrul unui scandal, după ce a fost acuzată că a a
Augustin Hagiu, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT) a anunțat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că transporatorii,
Anxietatea adulților în timpul pandemiei de COVID-19 a fost preluată de copii, conform unui raport special al Avocatului Poporului privind
Judecătorii Curții de Apel Brașov încep dezbaterile în dosarul retrocedării ilegale a peste 43.000 hectare de pădure în județul Bacău,
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii a 31
Numărul total de nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective în trimestrul I 2021 a fost de 64.100 persoane,
Este pentru prima dată, cel puțin în România, când un centru de vaccinare se amenajează chiar în interiorul unei bisericii.