Consiliul Județean Brașov ar urma să lanseze licitația pentru echipamentele și instalațiile necesare implementării serviciilor de navigație aeriană de pe Aeroportul Internațional de la Ghimbav. Valoarea totală a investiției se ridică la 103.365.933,18 lei (inclusiv TVA). Echipamentele vor fi unele dintre cele mai moderne și după cum au precizat președintele CJ Brașov Adrian Veștea și coordonatorul proiectului aeroportului, Alexandru Anghel, acestea vor permite dirijarea traficului aerian și de pe un total de șase aeroporturi din țară, însă o decizie în acest sens o va lua ROMATSA, care este autoritatea în domeniu, ce se va ocupa efectiv de coordonarea acestor servicii. „Așteptăm ca ROMATSA să ne dea girul pentru caietele de sarcini aferente achiziției acestor echipamente și apoi să lansăm licitația. Toate aceste proceduri necesită timp, și de cele mai multe ori ne bazăm pe seriozitatea celor cu care vom semna contractul să respecte termenele, dar din păcate am avut parte și de o serie de surprize neplăcute în această privință”, a precizat Adrian Veștea.
Între echipamentele ce vor fi achiziționate se numără: cele meteo (Automated Weather Operating System) – măsoară vizibilitatea orizontală/verticală, plafon nori, nebulozitate, viteză/direcție vânt, temperatura, umiditate, temperatura punctului de rouă etc; cele de comunicații (echipamente radio Very High Frequency, echipamente radio de urgenţă VHF, sistem de comunicare si control vocal, voice recorder) – asigură comunicațiile între turnul de control şi aeronavele aflate în procedura de aterizare/decolare; cele pentru informare aeronautică (ATIS, AIS) – asigură trasmiterea informaţiilor aeronautice, actualizate, în vederea planificării, executării zborurilor de la/ catre Aeroportul Brasov; echipamentele radionavigație (Instrumental Landing System, Distance Measuring Equipment, Doppler VHF Omni Range, specificații turn virtual) – comunică cu aeronavele aflate în zbor, furnizează infomații legate de pantă, direcție, poziția aeronavei, raportat la pista aeroportului, informații care ajută echipajul să urmarească şi să execute procedurile de zbor pentru Aeroportul Brașov; sistemele de infrastructură (sistemul de rețele LAN/WAN, sistemul Central de Monitorizare CMS) – asigură furnizarea de suporturi de transmisie pentru semnalele video, vocale şi de date precum și alte sisteme: sistem Master Clock, sistemul Crash Fire Rescue – echipamente care facilitează sincronizarea orară a tuturor sistemelor şi dispozitivelor şi respectiv, oferă un mijloc principal şi, acolo unde este necesar, un alt mijloc eficient de comunicare directă;
De altfel, ar urma să fie achiziționate și echipamentele care asigură spațiul necesar pentru centralizarea, stocarea datelor necesare personalului de dirijare la distanță. Zborurile pe Aeroportul Internaţional Braşov vor fi controlate şi dirijate de la Aeroportul Internaţional Arad, prin intermediul soluţiei de turn virtual la distanţă (remote tower). Aceasta este decizia conducerii Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA R.A., aprobată în şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 13 mai 2021 şi comunicată Consiliului Judeţean Braşov.
Odată achiziționate toate aceste echipamente ar urma să fie definitivate și procedurile de zbor – proceduri de aterizare, decolare, ratare; sunt necesare pentru aterizarea, decolarea, ratarea aeronavelor ce vor opera zboruri comerciale la Aeroportul Brașov, dar și conturat spațiul aerian – volum de spațiu aerian bine definit, de la nivelul solului până la limita superioară a căilor aeriene, în care se efectuează zborurile din apropierea unui aeroport; forma spaţiului aerian este determinată luând în considerare relieful, amplasarea pistei de decolare/aterizare, obstacolarea, constrângerile legate de alte activități, spații aeriene rezervate pentru zboruri ale armatei; în spaţiul aerian definit se vor efectua zboruri controlate, dirijate de către personalul de dirijare al zborurilor.
Soluţia referitoare la furnizarea serviciilor de navigaţie aeriană pentru Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav a fost propusă şi validată în prealabil de conducerea executivă a ROMATSA, în urma unei analize din punct de vedere tehnic, economico-financiar şi al resurselor umane a aeroporturilor din România.