Stiri Brasov

Doi bărbați din Brașov, arestați pentru cămătărie. Aceștia l-au sechestrat și bătut pe un datornic, iar apoi au continuat să îl terorizeze cu amenințări

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “lipsire de libertate în mod ilegal”, “șantaj” (două acte materiale) și “camătă”. 

În urma cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, începând cu anul 2020, un bărbat, în vârstă de 45 ani, ar fi împrumutat, ca îndeletnicire, sume de bani mai multor persoane, percepând de la aceștia o dobândă cuprinsă între 40% – 50% din sumele împrumutate.

„Totodată, în perioada noiembrie – decembrie 2020, persoana în cauză, împreună cu un alt bărbat, în vârstă de 37 ani, prin constrângere fizică, ar fi transportat cu un autovehicul, într-un imobil situat pe raza municipiului Brașov, un alt bărbat, asupra căruia ar fi exercitat acte de violență, cu scopul de a-l determina pe acesta să restituie o sumă de bani. De asemenea, în perioada 1 – 3 februarie 2021, aceleași persoane ar fi transmis prin intermediul unui telefon mobil, mesaje în conținutul cărora existau acte de amenințare cu violența, unei persoane de sex masculin, în vederea recuperării sumelor de bani datorate”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

La data de 8 iunie 2021, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic Brașov și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, au efectuat două percheziții domiciliare la locuințele celor doi bărbați, în vârstă de 45 ani și 37 ani și au pus în executare două mandate de aducere. În baza probatoriului administrat în cauză, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, ulterior, instanța a dispus față de aceștia măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

„În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei. Activităților au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Operațiuni Speciale și jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi ”Burebista” Brașov”, au adăugat reprezentanții IPJ.

Un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Afacerile companiei Huchinson România, subsidiara concernului francez cu același nume, care operează o fabrică în Cristian, s-au prăbușit anul trecut,
Numărul urșilor care coboară în Brașov și în zona metropolitană a crescut în ultima vreme, ceea ce face ca gradul
Primăria împreună cu operatorul de transport RATBV vor să reorganizeze actualele linii din interiorul municipiului pentru o eficiență mai bună
Primăria Brașov a bugetat pentru acest an o serie de investiții în domeniul sportiv, însă destul de multe sunt încă
Distinguished Gentleman’s Ride (DGR) a devenit un eveniment clasic în lumea moto. A luat amploare de la an la an
Peste 960.000 de doze de vaccin de la Pfizer BioNTech vor ajunge luni şi marţi în România, a informat, duminică,
Un copac s-a prăbușit peste două autoturisme parcate pe strada Măcieșului din cartierul Răcădău în urma ploilor abundentre căzute în
Noaptea Muzeelor a avut aceeași „priză” la public ca înainte de pandemie. Chiar dacă a fost un an de pauză,
Muzica dată la maximum de unii vecini, la ore târzii din noapte. Sunt plângerile pe care le-au avut locatarii reuniți
Până astăzi, 13 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.079.726 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
Până la ora 20.00, azi, e „Liber la concerte”. Vorbim despre evenimentul de vaccinare, organizat de Primărie și DSP Brașov,
Rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 din municipiul Brașov a scăzut la 0,13 cazuri la mia de locuitori, după ce
Concursul pentru directorii de școală ar putea să mai aștepte. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că va propune, luni,
După ce a auzit de accidentul din Italia, compania care deține telefericele din Poiana Brașov a făcut verificări mai riguroase.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat sâmbătă atenționările de vreme rea valabile pentru această perioadă. Astfel, sâmbătă, 12 iunie,
Un autobuz hârbuit, un sat uitat, doi tineri. Provoc orice scriitor să scrie un roman folosind această triadă. Și vin
Până astăzi, 12 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.079.657 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
287.787 de doze de vaccin antiCovid au fost administrate, până acum, în centrele din județ. Cu 1.379 mai multe față
Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov a afişat pe site lista cu cele 15 centre în care se va susţine examenul de
Rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 a scăzut în municipiul Brașov la 0,15 cazuri la mia de locuitori, după ce