Ropharma, al cincilea cel mai extins lanţ de farmacii din ţară, controlat de antreprenorul Mihai Miron, a încheiat anul 2020 cu afaceri de 448 milioane de lei, în scădere cu 10% faţă de anul anterior, pe fondul pandemiei de COVID-19, care a afectat şi businessurile farma.
Pentru anul 2021, Ropharma a crescut bugetul de investiţii până la 11 milioane de lei, după ce anul anterior reţeaua de farmacii a investit 6,5 milioane de lei. Dezvoltarea reţelei de farmacii prin achiziţia unor noi farmacii, dezvoltarea platformei online şi dezvoltarea profesională a angajaţilor sunt principalele trei obiective de investiţii din 2021, potrivit reprezentanţilor companiei. Astfel, Ropharma are ca target să ajungă la 155 de farmacii anul acesta, potrivit zf.ro.
Din datele companiei, 70% din venituri sunt aduse de medicamentele eliberate cu prescripţie medicală, 9,5% sunt medicamente fără reţetă, iar 12,3% sunt suplimente alimentare. Alte produse, cum sunt dispozitivele medicale, cosmeticele, aduc 7,7% din totalul cifrei de afaceri a companiei.
Numărul total de solicitări ale pacienţilor a avut o evoluţie constantă, menţinându-se la nivelul de 6 milioane de pacienţi în 2020, potrivit raportului companiei la Bursa de Valori Bucureşti.
Principalele provocări pe care Ropharma le-a întâmpinat în prima parte a anului 2021 au fost asigurarea continuităţii activităţii în condiţii de pandemie, mai ales că numărul de cazuri grave de infectare a atins un record la începutul anului, dar şi determinarea corectă a mixului de produse achiziţionate în funcţie de schimbările din piaţa farmaceutică. Acest lucru vine în contextul în care în luna martie din 2020 a fost o explozie de vânzări, mai ales la medicamentele eliberate fără reţetă, vitamine, iar ulterior pacienţii au avut stocuri de medicamente şi nu au mai ajuns în farmacie.
În plus, accesul îngreunat la medic şi teama de spitale au pus presiune şi pe vânzările din farmacii.
Ropharma este al cincilea cel mai extins lanţ de retail farmaceutic, având unităţi în zona Moldovei şi în Ardeal, activând în total în 15 judeţe.
Istoria companiei porneşte din 1952, când se numea „Oficiul Farmaceutic Iaşi“ şi aparţinea statului, cumulând toate farmaciile în zonele Iaşi şi Vaslui. Unele dintre farmacii funcţionează în continuare în locaţiile iniţiale, potrivit site-ului Ropharma.
În 1991 are loc prima înregistrare la Registrul Comerţului a companiei, sub numele Iassyfarm, cu sediul în Iaşi, aparţinând tot statului, iar şapte ani mai târziu, în 1998, statul decide vânzarea pachetului majoritar de acţiuni către ADD Pharmaceuticals Ltd. din Cipru.
În 2007, Iassyfarm devine Ropharma, iar sediul social se mută la Braşov, unde este şi în prezent. În 2010 acţiunile companiei au început să fie tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti.
Antreprenorul Mihai Miron, care controlează lanţul de farmacii Ropharma, este unul dintre primii investitori în sectorul producţiei de medicamente, punând bazele Europharm la Braşov, companie pe care a vândut-o către britanicii de la GSK la finalul anilor ’90.