Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei și partener Deloitte, actual președinte al Asociației pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice, spune că România ar trebui să solicite Bruxelles-ului o directivă pentru interzicerea reînmatriculărilor mașinilor mai vechi de 15 ani. Pe lângă Nicolescu, și ministrul Mediului se pronunță pentru această idee, întrucât României i s-a cerut, la negocierile pentru PNRR, descurajarea politicii de înmatriculare a mașinilor vechi.
“România trebuie să ceară Comisiei Europene o inițiativă legislativă europeană pentru ca toate mașinile mai vechi de 15 ani să nu mai poata fi înmatriculate pe tot teritoriul UE. Până la adoptatea acestei legislații, România trebuie să oprească programul «Rabla» care este doar o risipă de bani publici fără efecte semnificative pentru mediul înconjurător. România nu poate să platească pentru casarea tuturor rablelor din Uniunea Europeana! Curaj! Curaj! Curaj!”
Și ministrul Mediului, Tánczos Barna, a declarat, recent, că Guvernul va trebui să propună Comisiei Europene, în urma negocierilor pentru PNRR, măsuri de descurajare a înmatriculării autovehiculelor mai vechi de 15 ani, aceasta fiind cerinţa oficialilor de Bruxelles exprimată în contrapondere cu suma mare proiectată a se investi în România în infrastructura de transport. „Nu cred că e vorba neapărat de taxă, dar de metode de descurajare a acestor maşini vechi este nevoie”, afirmă ministrul, care avansează posibilitatea unor taxe „diferenţiate” sau a unor restricţii la nivel local.
Tánczos Barna afirmă că posibilitatea introducerii unei taxe pentru maşinile mai vechi de 15 este o „temă foarte nouă”, ridicată de către oficialii de la Bruxelles în discuţiile pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă(PNRR) .
Acesta a adăugat că în foarte multe ţări europene se aplică o taxă de poluare, fiind un instrument de reducere a poluării la nivel naţional, regional sau local.
Și ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a afirmat că există solicitări de la Bruxelles pentru a se limita înmatricularea rablelor, dar a spus că încă nu s-a decis cum vor fi implementate aceste măsuri. „Trebuie să venim cu măsuri pentru a reduce poluarea, este parte din negocierea pentru a primi bani pe rutier. Nu este decisă forma, dar trebuie să evităm să mai fim cimitirul de maşini vechi al Europei. E o problemă pe care tot o avem”, a spus ministrul Ghinea.
Premierul Florin Cîţu a afirmat însă joia trecută că nu este adeptul taxelor şi nu doreşte impunerea unei taxe auto, chiar dacă în PNRR este prevăzută descurajarea înscrierii de autoturisme vechi. „Eu cred că pozitiv putem să descurajăm oamenii să-şi cumpere maşini vechi”, a afirmat premierul.