Locuri de munca, Stiri Brasov

Casele Teritoriale de Pensii fac angajări. 1.000 de persoane vor fi plătite cu puțin peste 4.000 de lei lunar pentru a se ocupa de evaluarea dosarelor de pensii

Casele Teritoriale de Pensii vor să angajeze aproximativ 1.000 de persoane care să se ocupe de evaluarea dosarelor de pensii și pe care să le plăteascu cu puțin peste 4.000 de lei lunar. Anunțul Guvernului apare în Planul Național de Redresare și Reziliență, iar cei cu studii superioare vor fi plătiți cu aproape 4.100 de lei lunar, în timp ce persoanele cu studii medii vor ajunge la 2.700 de lei net lunar, potrivit economica.net.

Totodată, Casele Teritoriale de Pensii vor angaja și 800 de absolvenți de studii superioare care vor interpreta legislația de pensii și o vor transpune în perioade de stagiu. Aceștia trebuie să poată învăța rapid să lucreze cu programele și softul Casei de Pensii. Se caută și 200 de persoane cu studii medii care să fie responsabili de activitățile conexe evaluării pensiilor, precum arhivare, copier, înregistrare, clasare, întocmirea corespondenței.

Cei care vor fi recrutați pe cele 1.000 de posture vor fi angajați pe o perioadă de maximum 18 luni și vor fi plătiți în baza legii. Angajarea celor 1.000 de oameni pe o perioadă de 13 luni, pentru a evalua dosarele de pensie, va costa Guvernul peste 86 de milioane de lei, după cum reiese din PNRR.

Evaluarea dosarelor de pensie a început în februarie 2021 și se referă la venituri brute realizate până la 1 aprilie 2001, pentru care s-au calculat contribuții de asigurări sociale.

În România nu există o bază de date unitare pentru cele cinci milioane de dosare de pensie aflate în plată. Doar un million de dosare sunt digitale, însă incomplete, iar celelalte patru milioane de dosare sunt fie în arhive fizice, fie în baze de date depășite.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Pe parcursul verii, toate căminele Universității Transilvania vor intra în lucrări de igienizare și reparații. „Se vor igieniza holurile comune
Aproximativ 360 de studenți au solicitat, motivat, să rămână cazați peste vară, în căminele Universității Transilvania, pentru că lucrează, sunt
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a anunţat, joi, la Ploieşti, că obiectivul de investiţii privind realizarea noului
Tribunalul Covasna a respins, ieri, recursul depus de Consiliul Local Brașov împotriva unei sentințe civile din luna aprilie prin care
Accidentul grav de telecabină din Italia de luna trecută, de la care au apărut recent și primele imagini din momentul
Localnicii din zona Prejmer –  Hărman - Tărlungeni trag un semnal de alarmă cu privire la problemele și riscurile pe
Centrul Civic a fost considerat de autoritățile brașovene o zonă neatractivă din punct de vedere imobiliar, chiar dacă cu ani
În contextul în care la 1 iulie 2021 se încheie perioada de aplicare a reducerii comerciale de către furnizorii de
Cele mai căutate joburi de pe platforma OLX au fost în ultimul an cele de ingineri, meseriaşi şi constructori, lucrători în
Astăzi, la orele 13:11, Dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov a fost sesizat prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de
La data de 17 iunie 2021, Poliția Municipiului Săcele a fost sesizată de către o femeie din municipiul Săcele, județul
Târgurile și talciocurile, închise încă de anul trecut din cauza pandemiei de COVID-19, vor fi redeschise începând din 1 iulie.
Ca multe alte comune din zona metropolitană Brașov și Hălchiul s-a dezvoltat din punct de vedere imobiliar, însă autoritățile nu
Adriana Miron, consilier al primarului Allen Coliban, este în centrul unui scandal, după ce a fost acuzată că a a
Augustin Hagiu, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT) a anunțat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că transporatorii,
Anxietatea adulților în timpul pandemiei de COVID-19 a fost preluată de copii, conform unui raport special al Avocatului Poporului privind
Judecătorii Curții de Apel Brașov încep dezbaterile în dosarul retrocedării ilegale a peste 43.000 hectare de pădure în județul Bacău,
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii a 31
Numărul total de nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective în trimestrul I 2021 a fost de 64.100 persoane,
Este pentru prima dată, cel puțin în România, când un centru de vaccinare se amenajează chiar în interiorul unei bisericii.