
Noaptea trecută, în jurul orei 01.40, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au depistat în trafic un tânăr, în vârstă de 23 ani, care conducea un autovehicul pe strada Calea București din municipiul Brașov, fără a respecta limita legală de viteză prevăzută pentru acel sector de drum, respectiv rulând cu o viteză de 203 km/h.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, fiind dispusă măsura complementară a reținerii permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.
Un comentariu
Asteptam politia rutiera Brasov si in orasul Rupea, aici este un fel de ”strada Calea București” non-stop, ti-e frica sa traversezi pe trecerea de pietoni la cum circula masinile. De alte probleme nici sa nu mai zic, tractoare/remorci/scutere/motociclete neinmatriculate, soferi sub influenta alcoolului, copii care se plimba cu carute, teribilisti fara tobe de esapament atat la masini cat si motociclete si lista ar putea continua… Din pacate politia din Rupea nu este prezenta cu radarul, nu face controale in trafic, de fapt nu este prezenta deloc in oras, doar in cazul unui eveniment nefericit. Probabil ca dupa ce vom avea un accident din cauza unui teribilist vitezoman care spulbera pe cineva pe trecerea de pietoni, va aparea si politia Rupea pe strazi, ca asa e peste tot in Romania, doar dupa o tragedie incepe sa se miste ceva.