Jandarmii din Brasov i-au protejat pe locuitorii oraşului de un roi de albine care a ajuns în centrul orasului. A fost nevoie de intervenţia unui specialist pentru rezolvarea situaţiei.
Jandarmii din Braşov au avut o misiune cu care nu se întâlnesc în fiecare zi: au fost nevoiţi sa păzească o zonă din centrul oraşului de un roi de albine. Insectele au ajuns în zona Aulei Universităţii Transilvania, iar jandarmii au izolat zona pentru ca trecătorii să nu fie înţepaţi de vreuna din micile vieţuitoare. Cum insectele nu puteau fi alungate din locul în care nu se ştie ce le-a atras, jandarmii au păzit zona până la sosirea unui specialist de la Asociaţia Apicultorilor, care a salvat situaţia.
„Avem proceduri standard pentru fiecare intervenţie, inclusiv atunci când se sesizează prezenţa unui roi de albine. În această situaţie, jandarmii care se deplasează pentru intervenţie trebuie, în primul rând, să izoleze zona respectivă, pentru ca trecatorii să nu fie puşi în pericol şi să fie feriţi de orice surpriză neplacută. Am mai avut intervenţii de acest gen, însă până acum nu în mijlocul Brasovului. Este normal ca, atunci când oamenii se simt în pericol şi sună la 112, efectivele aflate în teren, atât Jandarmeria, cât şi Poliţia, să intervină şi să sesizeze autorităţile competente”, a explicat comandantul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Braşov, colonel Cristian Ely Palistan, citat de adevarul.ro.
În astfel de situaţii, jandarmii recomandă ca locuitorii să sune la 112 şi să raporteze situaţia, deoarece o intervenţie din partea unei persoane care nu are experienţa poate fi extrem de periculoasă.
Un comentariu
Au roit albinuțele. De obicei se așează pe o creangă a unui arbore.