România este în grafic cu partea tehnică în ceea ce priveşte certificatul digital european privind COVID, ce va putea fi folosit şi în ţara noastră începând cu 1 iulie, a anunţat, joi, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, care a amintit că acest document se va referi la trei situaţii – vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, faptul că o persoană a trecut prin boală sau rezultatul negativ al unui test RT PCR.
„Se lucrează la acest subiect de mai bine de două luni împreună cu toate instituţiile implicate. Mai mult, colegii de la STS au făcut un test cu gateway-ul european, lucrurile au mers foarte bine. Din punct de vedere tehnic, suntem în grafic cu tot ceea ce trebuia să facem până în acest moment”, a declarat Andrei Baciu, într-o conferinţă de presă.
El a precizat că România va folosi modelul prezentat de Comisia Europeană, iar cel mai important element este codul QR, care va garanta veridicitatea acestui certificat.
„Este planificat a fi lansat pe data de 1 iulie, la nivel european. (…) Vom lansa un website, unde ne vom crea un cont, ne autentificăm şi, pe baza contului creat, vom primi pe mail un link de unde vom putea descărca acest certificat, care se referă la trei situaţii: se referă fie la vaccinare, faptul că suntem vaccinaţi, se poate referi la recuperare, la faptul că am trecut prin boală şi acest lucru este certificat de prezenţa unui rezultat PCR pozitiv, în trecutul nu foarte îndepărtat, sau, a treia posibilitate, absenţa bolii în acest moment – un rezultat PCR negativ”, a explicat Baciu.
Secretarul de stat a menţionat că acest certificat digital european privind COVID va facilita călătoriile între state, pentru a scurta timpul petrecut în punctele vamale.
„Acest certificat ne va ajuta, la nivel european, să avem o abordare uniformă. A venit sezonul estival, a venit vara, situaţia epidemiologică s-a îmbunătăţit graţie măsurilor adoptate de România şi de alte state membre, graţie vaccinării, astfel că s-au putut ridica diversele restricţii şi s-au intensificat activităţile de turism, care vor veni la pachet cu o creştere a mobilităţii”, a afirmat Baciu.
Certificatul digital privind COVID se va putea prezenta la punctul de trecere vamal în format fizic, pe hârtie, fie pe telefonul mobil, deoarece codul QR va putea fi scanat.
„Cel mai important lucru pe care vreau să îl ştim cu toţii e că aceste date nu sunt transmise, ele rămân în sistem şi practic se foloseşte această cheie digitală care certifică faptul că documentul este valid şi va fi garantat prin scanarea codului QR”, a indicat Andrei Baciu.