Prefectul Mihai Cătălin Văsii și președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Ioan Veștea, au avut astăzi o nouă întâlnire de lucru cu reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), tema fiind, de această dată, proiectul autostrăzii Brașov-Bacău. La întâlnire au participat și edilii din localitățile brașovene care ar urma să fie afectate de acest proiect, dar și oficialii asocierii Search Corporation-Primacons, care a câştigat contractul pentru proiectarea acestei autostrăzi.
Reprezentanții CNAIR și ai proiectantului au prezentat traseul autostrăzii propus pe raza județului Brașov (în lungime de aproximativ 23 de kilometri) și lucrările prevăzute a se executa pe teritoriul fiecărei unități administrativ-teritoriale vizate de proiect, cu precizarea că, în cursul acestei zile, documentația, în format electronic, va ajunge la autoritățile locale, pentru a fi analizată în detaliu, urmând ca observațiile, propunerile și punctele de vedere să fie transmise CNAIR.
„Este absolut necesar ca traseul prin județul nostru al acestei viitoare autostrăzi – ca și în cazul celor care vor lega Brașovul de Ploiești și de Făgăraș – să fie corelat cu obiectivele fiecărei unități administrativ-teritoriale de pe traseul propus și să respecte toate constrângerile – mă refer la planuri urbanistice, terenuri de pe care se obține producție agricolă ecologică, investiții proiectate ș.a.m.d. De aceea, etapa aceasta a analizei de traseu este extrem de importantă pentru a nu se crea blocaje ulterioare în derularea proiectului și pentru a nu afecta zonele de pe traseu, ci a contribui la valorizarea acestora”, a declarat prefectul Mihai Cătălin Văsii.
Observațiile și propunerile, în analiză
Președintele Consiliului Județean, Adrian Ioan Veștea, a reiterat propunerea făcută la întâlnirea de ieri, pentru tronsonul de autostradă Ploiești-Brașov, ca și în acest caz arhitectul-șef al județului să formeze un grup de lucru cu arhitecții birourilor de urbanism și amenajarea teritoriului din fiecare localitate vizată, grup care să preia și să analizeze toate observațiile și propunerile de la unitățile administrativ-teritoriale și de la instituțiile cu rol de avizare a proiectului, astfel încât să existe o abordare integrată, unitară, de natură a simplifica relația cu CNAIR și de a grăbi evoluția proiectului.
„Îmi doresc ca fiecare dintre dumneavoastră – fie că sunteți primari, fie că aveți competențe pe raza unităților administrativ-teritoriale – să urmăriți cât se poate de atent toate detaliile acestui proiect, mă refer la porțiunea de traseu care trece prin județul nostru. Urmează să se întocmească inclusiv proiectul tehnic și cred – de altfel, nu este doar opinia mea – că proiectul ar trebui să-și înceapă derularea de la Brașov spre Bacău”, a afirmat președintele Consiliului Județean.