Atestată documentar la jumătatea secolului al XIV-lea, Cetatea Râşnov a fost predată o singură dată de saşii din localitate unui principe al Transilvaniei. Sergiu Nicolaescu a făcut-o celebră prin filmele istorice turnate aici, dar un italian a fost la un pas să o distrugă după anul 2000.
Râşnovul a fost locuit din vremuri imemoriale.
„Există dovezi că aici se afla o aşezare umană chiar pe Dealul Cetăţii încă din perioada neolitică. Prima locuire certă a localităţii datează din perioada dacică – se pare că acolo este celebra aşezare dacică Cumidava.
Apoi avem un punct de supraveghere al legionarilor romani, care aveau jos, în vale, şi un castru foarte important, apoi avem legenda săsească, legată de aşezarea cavalerilor teutoni şi de cetate ca fiind o cetate teutonă”, a început povestea Râşnovului şi a Cetăţii Ţărăneşti de aici, istoricul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, conform adevarul.ro.
În 1335, tătarii au năvălit în Ţara Bârsei, pe care au pustiit-o aproape în întregime, cu excepţia cetăţii de pe Tâmpa şi a Cetăţii Râşnov, ocazie cu care avem şi prima atestare documentară a stabilimentului.
„Dezvoltarea oraşului Râşnov a avut mult de suferit din cauza poziţiei sale geografice. Drumul comercial care trecea prin trecătoarea Branului era şi o importantă cale de invazie pentru oştirile duşmane, acestea pătrunzând în Ţara Bârsei, întâlneau ca primă aşezare mai importantă oraşul Râşnov, pe care, deseori, îl pustiau”, a mai dezvăluit istoricul braşovean.
Cetatea de la Râşnov era, în Evul Mediu, un loc extrem de greu de cucerit, foarte bine fortificat.
„Accesul în cetatea propriu-zisă nu se face direct, ci printr-o incintă înconjurată de un zid de piatră, aflată în prezent în ruină, având în extremitatea de răsărit un turn de plan dreptunghiular, din care se păstrează numai parterul, iar din celelalte trei laturi, sud, vest, nord-vest zidurile sunt flancate de pante abrupte cu o înălţime de aproximativ 150 de metri. Zidurile dinspre nord-vest şi est erau apărate de o galerie continuă din 2 anteforturi şi 7 turnuri. Accesul în cetate este cea mai veche parte a cetăţii, fiind construită numai din piatră, spre deosebire de cetatea propriu–zisă unde întâlnim şi cărămida”, mai spune istoricul.
Punctul slab, alimentarea cu apă
Cetatea avea, însă, şi o problemă: în interior nu exista nici măcar un izvor de apă, astfel că locuitorii oraşului care se refugiau aici pe timpul numeroaselor atacuri erau expuşi dacă li se tăia legătura cu singurul izvor din zonă. Drumul spre acesta era cunoscut doar de râşnoveni şi asta a salvat cetatea aproape de fiecare dată.
Nu la fel s-a întâmplat în 1612, când principele Transilvaniei, Gabriel Bathory, a ocupat şi partea estică a cetăţii şi a tăiat, astfel, calea locuitorilor spre izvorul secret.
Cu rezervele de apă pe sfârşite, râşnovenii s-au văzut nevoiţi să încheie o înţelegere cu principele, care a fost, însă, încălcată imediat de acesta din urmă. Totuşi, cetatea a intrat din nou sub stăpânirea saşilor din Râşnov un an mai târziu, cu preţul unui tribut plătit către Bathory.
„Păţania din 1612 le-a arătat în mod clar saşilor din Râşnov că era nevoie de o fântână în interiorul cetăţii, care să le asigure localnicilor rezerva de apă necesară pentru a rezista oricărui asediu. Cu toate că există – aşa cum se întâmplă în cazul mai multor cetăţi sau castele din România – o legendă potrivit căreia doi prizonieri turci ar fi săpat fântâna, li s-ar fi promis libertatea, dar, la final au fost ucişi, documentele dovedesc că aceasta a fost săpată de către meşteri saşi, tocmiţi de Primăria Râşnov. Aceştia au săpat în piatră 92 de metri până au dat de apă”, mai explică Nicolae Pepene.
Un alt episod negru din istoria Râşnovului şi a cetăţii sale s-a petrecut un secol mai târziu, în 1718. O epidemie de ciumă a lovit atunci Ţara Bârsei, iar Râşnovul, cu 1.161 de morţi, potrivit listelor întocmite de magistratul braşovean, a fost a patra localitate din zonă ca număr de victime, după Braşov, Săcele şi Prejmer. În acelaşi an, un incendiu a distrus întregul oraş şi a ajuns până la cetate, distrugând case din curtea interioară şi capela.
După reparare, cetatea a mai fost folosită în secolul al XVIII–lea, dar cutremurul din 1802 a distrus o parte din turnuri. Ultima oară când locuitorii din Râşnov au folosit cetatea ca loc de refugiu a fost la Revoluţia din 1848-1849.
Cetatea, la un pas de distrugere după anul 2000
Istoria recentă, din secolul al XXI-lea, pare să fie, cel puţin din punct de vedere al conservării, cea mai zbuciumată perioadă pentru cetate. Alberto Drera, un italian iubitor de spaghetti, care a reuşit şi performanţa ca o reţetă cu aceste preparate să-i poarte numele, a negociat cu Muzeul Judeţean de Istorie şi, apoi, cu Primăria Râşnov, preluarea cetăţii.
Cei câţiva ani în care italianul a gestionat cetatea au însemnat un adevărat dezastru. Italianul a obţinut o concesionare a cetăţii pe aproape un secol, în schimbul unei promisiuni că va investi aici 5 milioane de dolari. Numai că în cetate au apărut mulţime de conducte şi mii de tone de beton, care nu aveau ce căuta într-o cetate ţărănească veche de nu se ştie câte secole.
„În acest moment, marea problemă nu este restaurarea cetăţii. Marea problemă este, cred că, miile de tone de beton, nici nu ştiu să apreciez câte beton este acolo, dar vorbim de o cantitate imensă, imensă de betoane, care trebuie debarasată de acolo aruncată în afara cetăţii şi unde au fost acele betoane vă daţi seama că au rămas gropi şi acele gropi există şi trebuie să ne gândim şi să găsim soluţii pentru că nici nu poţi să umplutură de pământ proaspăt, nici nu poţi să torni alte betoane şi să le maschezi, trebuie să faci o încadrare profesionistă şi e extrem de dificil”, mai spune Pepene.
Istoricul spune că tocmai aceste lucrări fără autorizaţie executate de italian au condus la pierderea procesului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către Alberto Drera, după ce câştigase la Tribunalul Braşov, deoarece autorităţile avuseseră o altă strategie şi încercaseră să denunţe înţelegerile semnate de peninsular cu fostul primar al Râşnovului, Ilie Soiu.
Actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, pe atunci primar al Râşnovului, a dus din 2004 până în 2008 un război în justiţie cu italianul şi, mai târziu, cu fiica acestuia, pentru recuperarea cetăţii şi, în cele din urmă, a avut câştig de cauză.
„De câte ori mi-aduc aminte de aşa-zisele descoperiri ale italianului şi prostiile din aşa-zisul muzeu, unde erau claie peste grămadă tot felul de piese fără valoare istorică, fără nicio grijă pentru microclimatul lor, majoritatea ori mâncate de carii, ori atacate de rugină, mă mir că mai există încă nostalgici după acea perioadă. De fapt, cetatea a fost predată italianului de către muzeul pe care eu, acum, îl conduc, nu de către Primărie. În 2000, acolo era o secţie a Muzeului Judeţean de Istorie Braşov. Italianul a negociat prima dată cu conducerea muzeului. Când cei de la muzeu au descoperit că în cartea funciară apare Primăria Râşnov, atunci italianul a negociat cu fostul primar, Soiu”, a mai precizat Nicolae Pepene.
Filme celebre turnate în cetate
Cetatea a avut şi o perioadă glorioasă. Aici au fost turnate mai multe filme istorice regizate de Sergiu Nicolaescu, care i-au adus o foarte mare faimă. În 1974, aici au fost turnate mai multe cadre ale filmului „Nemuritorii”, iar pelicule ca „Dacii”, ”Mihai Viteazul”, sau „Columna” au fost filmate şi ele tot la Râşnov, care şi-a câştigat, astfel, supranumele de „Cetatea filmului istoric românesc”.
Mai recent, în 2002, mai multe cadre din filmul „Cold Mountain“, cu Jude Law şi Nicole Kidman au fost filmate tot în Cetatea Râşnov. Ca urmare, în ultimii ani aici se desfăşoară, anual, un festival de film istoric, însoţit şi de alte evenimente culturale, iar numărul turiştilor care o vizitează an de an este impresionant.
