Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov, instituție publică de interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Brașov, vă invită astăzi, începând cu ora 13:00, la deschiderea oficială a expoziției „Școala de altădată”.
„Școala de altădată” este o expoziție realizată în colaborare cu Asociația Muzeul Jucăriilor, în care au fost reunite aproape toate obiectele legate de școala românească. Exponatele prezentate încearcă să creioneze o istorie vizuală a școlii românești din ultima sută de ani.
Veți regăsi nu mai puțin de 1.492 de accesorii școlare fabricate în perioada interbelică și în perioada comunistă precum: manuale școlare, globuri pământești, uniforme școlare, bănci de școală, ascuțitori, creioane, caiete școlare, gume de șters, stilouri, tocuri, pixuri, călimări cu cearneală, acuarele, penare, numărători, tăblițe, ardezie de scris, cretă, matricole, ghiozdane, fotografii de epocă originale cu școala de altădată, diplome, insigne și alte documente de pionieri și străjeri, carnete de elev, planșe școlare, oracole, reviste, jurnale și cărți cu tematică școlară și multe altele.
Expoziția va putea fi vizitată între 31 mai și 25 august 2021, de luni până vineri, între orele 9:00 – 17:00 și sâmbăta între orele 10:00 – 17:00, la sediul din Piața Sfatului nr. 25.